marți, 27 iulie 2010

California va avea cel mai mare parc eolian din lume



Compania specializata in energii regenerabile Terra-Gen Power LLC a inaugurat recent locul in care va fi construit cel mai mare parc eolian din lume. Locatia este in centrul Californiei, iar proiectul va genera circa 1.550 megawati de energie eoliana, informeaza Reuters.

Cu sprijinul grupului de investitori ArcLight Capital, Terra-Gen spera ca acest parc eolian, ce va folosi turbine Vestas si General Electric din Danemarca, va furniza electricitate pentru 1,1 milioane de oameni incepand din 2011 si va crea peste 3.000 de locuri de munca.

Proiectul in care Terra-Gen investeste 1,6 miliarde de dolari evidentiaza modul in care energia eoliana castiga teren pe piata energetica si se dovedeste a fi o alternativa viabila la carbune si petrol.

Industria energiei eoliene din SUA a instalat o capacitate record de peste 10.000 de megawati in 2009. Potrivit Asociatiei Americane a Energiei Eoliene, energia vantului acopera aproximativ 2% din productia de electricitate din SUA, mai multa fata de 1,3% cat se inregistra in urma cu un an. In 2009, vantul acoperea aproape jumatate din toata productia de energie regenerabila a statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu