joi, 19 aprilie 2012

Eclipsa de certificate in fotovoltaic

Se discuta tot mai frecvent in practica de reducerea numarului de certificate verzi pentru energia produsa din surse solare. In acest sens se pare ca sunt si prevederile din dispozitiile tranzitorii si finale ale Ordinului nr. 6/2012 care reglementeaza monitorizarea sistemului de promovare a energiei din surse regenerabile de energie prin certificate verzi, dispozitii care introduc o derogare de la regula generala cu privire la monitorizarea pietei si ofera posibilitatea de a se face o analiza preliminara a pietei in primul semestru al anului 2012, potrivit avocatului Ciprian Glodeanu, partener Wolf Theiss Romania. "Desi putem argumenta o eventuala reducere a numarului de certificate verzi pentru energia solara, totusi consideram ca Romania va transmite un semnal profund negativ de instabilitate legislativa si inconsistenta economica. Sa nu uitam ca la jumatatea anului 2010 cand Legea 220 nu era aplicabila, s-a efectuat o modificare a legii in sensul cresterii numarului de certificate verzi pentru energia solara de la 4 la 6 fara niciun fel de ratiune economica. Mai mult decat atat, Ordinul nr. 6/2012 face referire la toate tehnologiile si nu doar la solar/PV, ceea ce a ridicat semne de intrebare intregii piete de energie regenerabila", a declarat, pentru Green Report, Ciprian Glodeanu. Partenerul Wolf Theiss Romania considera ca reducerea numarului de certicate verzi acordate sectorului fotovoltaic, de la 6 la 4, este practic o revenire la numarul initial prevazut de Lege 220. "Ceea ce este important de precizat este ca acea crestere efectuata in 2010 de la 4 la 6 a fost total inutila avand in vedere ca Legea 220 nu era aplicabila si nu a impulsionat in niciun fel dezvoltarea proiectelor solare", a subliniat Glodeanu. In opinia sa, aceasta miscare ar fi inoportuna avand in vedere ca Romania face primii pasi in dezvoltarea de proiecte solare. "Vreau sa subliniez ca nu sunt adeptul ideii de "boom" in domeniul energiei solare. Insa, avand in vedere potentialul Romaniei si in acest domeniu, precum si mixt-ul energetic de care se tot vorbeste in ultimii ani in Romania, consider ca trebuie sa incurajam dezvoltarea unor proiecte de energie solara la un nivel rezonabil si sa mentinem macar pe termen scurt-mediu un regim juridic favorabil dezvoltarii acestora", a adaugat Ciprian Glodeanu. Migrarea investitorilor catre sectoare mai stabile Potrivit avocatului Ciprian Glodeanu este posibil ca o reducere a numarului de certificate verzi sa produca un sentiment de puternica incertitudine legislativa, lucru ce poate conduce la o reticenta a investitorilor de a mai dezvolta proiecte noi si poate la o migratie a investitorilor spre jurisdictii mai putin atractive din punctul de vedere al schemei de sprijin, dar mult mai stabile. De asemenea, in randul investitorilor, in momentul de fata, energia solara beneficiaza de o atentie deosebita. "Principalul motiv pentru care aceasta tehnologie nu a fost preferata de investitori pana in prezent este costul investitional ridicat si dependenta de schema de sprijin. Exista o anumita incertitudine cu privire la numarul de certificate verzi care se va acorda pentru aceasta tehnologie, ceea ce influenteaza si intr-o mare masura impiedica dezvoltarea de astfel de proiecte. Datorita acestor factori, nici bancile nu sunt foarte interesate sa finanteze proiecte de generare a energiei din surse solare", a mai declarat Glodeanu. Schema actuala de sprijin, destul de atractiva Din punctul de vedere al partenerului Wolf Theiss Romania, schema actuala de sprijin pentru energia solara este destul de atractiva si este suficient ca aceasta sa fie mentinuta, fiind una pe care se pot dezvolta proiecte. "Ceea ce ar impulsiona insa proiectele ar fi certitudinea pe o perioada de cel putin doi ani, atat legislativa, cat si economica. Daca factorii politici vor asigura asigura confortul necesar investitorilor in domeniul energiei solare si vor infirma "zvonistica" de pe acest teren, sunt convins ca vom avea si in Romania un numar rezonabil de MW produsi din energia solara, ceea ce ar fi benefic pentru intreaga economie", considera Ciprian Glodeanu. Reducerea numarului de certifcate afecteaza calculele de profitabilitate De asemenea, Valentin Macec, country manager PhonoSolar, considera ca reducerea numarului de certificate alocate va afecta in primul rand calculele de profitabilitate care implica inasprirea si mai mult a conditiilor de finantare si in final reducerea interesului investitorilor, capacitati mai putine puse in functiune. "Principala problema este legata de finantare sau mai corect spus cofinantare, mai ales ca piata abunda de proiecte care implica finantari de peste 5 milioane de euro/proiect. Bancile, chiar daca multinationale, nu au expertiza locala necesara si considera volatil creditarea celui mai bun business al momentului, intr-o piata cu exces de lichiditate", a declarat, pentru Green Report, Valentin Macec. O alta problema importanta semnalata de reprezentantul PhonoSolar o constiuie obtinerea autorizatiilor si avizelor de urbanism, care implica atat timpi de asteptare mari, cat si solicitari exagerate de la un judet la altul in ceea ce priveste avizele solicitate pentru autorizatia de constructie. "Sprijinul autoritatilor locale, in special cele judetene pentru extravilan, sunt doar declarative, solicitarile din certificatul de urbanism depasind cu mult necesarul de avizare pentru asemenea investitii. Exemplul elocvent este Galati, cu solicitari de avizare SRI si MAI atat la instalatie cat si la racord", a exemplificat Macec. Desi, in momentul de fata, instalatiile fotovoltaice beneficiaza de cel mai mare numar de certificate verzi investitiile in acest segment intarzie sa apara. Potrivit lui Valentin Macec, aceasta situatie de "asteptare" deriva din trei motive principale. In primul rand peste 90% din proiecte au fost realizate pentru vanzare, in al doilea rand sunt proiecte mari care au nevoie de finantare consistenta, care poate fii asigurata doar de investitori de anvergura, iar in al treilea rand majoritatea acestor proiecte desi au avize tehnice de racordare, nu sunt in faza unui proiect tehnic propriu-zis si in consecinta nu pot fi demarate imediat. "Dezvoltatorii lor au investit doar in strictul necesar fara a face demersul complet si costisitor pana la faza "ready to build" si mai ales fara a le promova corect", spune Macec. Anul 2012 este anul investitiilor in "verde" Country Managerul PhonoSolar este de parere ca anul in curs este propice pentru dezvolarea proiectelor fotovoltaice, investitorii beneficiind de toate conditiile. "Cine asteapta sa dezvolte capacitati de peste 10 MW care se realizeaza in mai mult de 10 luni sau cine asteapta cumparatori, cred ca va beneficia de alte conditii, mai putin favorabile. Deschiderea din parte finantatorilor, pentru care este o oportuninate extraordinara in aceste vremuri, ar fi principalul motor al fotovoltaicului si nu in ultimul rand sprijinul real, in conditiile legii fara exagerari, al autoritatilor locale, pentru care energia verde este una din ultimele sanse de a atrage investitii certe", a subliniat Macec. Rezultatele analizei de supracompensare, publice la finele primului semestru Reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) au declarat, pentru Green Report, ca la sfarsitul primului semestru al anului in curs institutia va publica rezultatele primei analize de supracompensare. Aceasta analiza se realizeaza pentru toate tehnologiile beneficiare ale schemei de sprijin, iar rezultatele sale ar trebui sa se aplice tuturor tehnologiilor in cazul carora ar rezulta necesitatea reducerii numarului de certificate verzi. "Veniturile si costurile de productie vor fi monitorizate anual si nivelul suportului pentru noii beneficiari va fi adaptat in cazul in care se identifica un risc de supracompensare. ANRE propune masuri de reducere a numarului de certificate verzi care urmeaza sa fie acordate noilor participanti la schema. Masurile respective se adopta de catre Guvern si vor intra in vigoare la data de 1 ianuarie a anului urmator", au spus reprezentantii ANRE. Deoarece schema de sprijin a intrat in vigoare in toamna anului 2011, metodologia de monitorizare, care trebuia sa tina seama de legislatia secundara asociata, a fost emisa ulterior, la inceputul anului 2012. "Pentru a respecta obligatiile asumate fata de Comisia Europeana de a reevalua in fiecare an numarul de CV acordate pentru evitarea supracompensarii, analiza care ar fi trebuit realizata in toamna anului 2011 a fost decalata pentru primul semestru al anului 2012, bazandu-se in principal pe informatii aferente anului 2011 si urmand ca rezultatele sale sa se aplice din anul 2013, in urma unei hotarari de Guvern", au explicat reprezentantii institutiei. Potrivit informatiilor furnizate de ANRE, in urma realizarii analizei de supracompensare se poate propune doar reducerea numarului de certificate verzi (CV) ce se acorda participantilor intrati ulterior in schema, pentru una sau mai multe tehnologii. Reducerea valorii certificatelor verzi i-ar afecta si pe participantii intrati deja in schema, precum si tehnologiile in cazul carora nu se constata supracompensarea, iar aceasta masura nu este prevazuta in legislatia actuala aferenta promovarii E-SRE. Puterea instalata in instalatiile fotovoltaice, putin peste 2 MW In Romania, potrivit datelor Transelectrica exista sase producatori de energie electrica care detin instalatii fotovoltaice. Puterea instalata a acestora este de 2,04 MW, iar in primele doua luni ale anului au primit in total 1.887 de CV, cu o valoare de circa 100.000 de euro. Astfel, Primaria Floresti (0,009 MW) a primit 5 CV, Renovatio Trading (0,993), 894 CV, Q SRL (0,005 MW), 2 CV, Enev Avrig (0,004 MW), 6 CV, Ice Blink Consulting (0,957 MW), 980 CV si Darcom Grup (0,047 MW), zero CV. Potrivit companiei de consultanta Capital Parteners, investitia necesara pentru 1 MW instalat intr-o microhidrocentrala este cuprinsa intre 2,5 milioane euro si 3,5 milioane euro, in vreme ce pentru 1 MW instalat intr-o central eoliana suma este cuprinsa intre 1,4 si 1,7 milioane de euro.