joi, 30 septembrie 2010

Romania ar putea fi un pol energetic in sud-estul Europei


Romania are sansa sa devina un pol energetic in sud-estul Europei, pe care ar putea insa sa o rateze daca nu ia decizii clare privind investitiile necesare pentru modernizarea capacitatilor de productie a energiei, a declarat, miercuri, directorul general al Hidroelectrica, Mihai David.

"Europa se asteapta ca noi sa asiguram securitatea aprovizionarii cu energie in regiune, se bazeaza pe noi. Nu avem ce sa cautam pe pietele din Germania sau Italia. Noi inca ne gindim ce-ar fi daca. Pierdem luni de zile discutand despre inchiderea unitatilor termo poluante, dar timpul nu ne asteapta", a afirmat David, prezent la o conferinta pe teme de energie.

Potrivit lui David, in Romania functioneaza un singur grup energetic modernizat, restul termocentralelor fiind dotate cu tehnologie din anii 60'.

"Aceste termocentrale trebuie inlocuite, dar avem cu ce le inlocui? Lumea se asteapta de la noi la o atitudine europeana. Daca pierdem aceasta oportunitate, vom vorbi cu eroism despre o sansa pierduta. Trebuie sa fim atenti atunci cand spunem ca sprijinim un domeniu cat de mult o facem si ce scopuri avem", a continuat seful Hidroelectrica.

El a adaugat ca atat guvernele statelor UE, cat si Comisia Europeana, trebuie sa puna in balanta investitiile pe care producatorii de energie trebuie sa le faca pentru a se moderniza si a reduce poluarea, inclusiv prin promovarea energiilor regenerabile.

"Nu ne-am gandit niciodata la cei care vor plati ce vrem noi sa facem, pentru ca aceste costuri se vor duce in facturi. I-am intrebat pe romani daca vor sa faca asta? Oare nu cumva costurile produselor noastre vor fi mai mari decat ale Chinei prin integrarea energiilor regenerabile?", a afirmat David.

Hidroelectrica este controlata de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.

miercuri, 29 septembrie 2010

Scotia se va alimenta 100% din energie verde, pana in 2025


Scotia ar trebui sa produca suficienta energie din surse regenerabile incat sa acopere intregul necesar energetic, pana in 2025, a declarat, astazi, premierul scotian, Alex Salmond, citat de Reuters.

„Scotia are resurse inegalabile de energie verde, iar noua noastra tinta nationala de acoperire a 80% din necesarul energetic al tarii din surse regenerabile, pana in 2020, va fi depasita cu ajutorul planurilor noastre de extindere a productiei de energie din vant, valuri si maree”, a declarat Salmond.

„Sunt increzator ca, pana in 2025, vom satisface cel putin 100% din necesarul nostru energetic exclusiv din surse regenerabile si, impreuna cu alte surse de energie, vom putea deveni exportatori de energie verde”, a adaugat acesta.

Saptamana trecuta, Scotia si-a ridicat tinta de satisfacere a cererii de electricitate din surse alternative de la 50%, la 80%, mare parte fiind acoperita din energie eoliana marina.

Partea de nord a Marii Britanii va deveni in curand un important exportator de energie curata produsa, in mare parte, in actualele parcuri eoliene de uscat.

Guvernul scotian a anuntat si planuri de construire a unor centrale nucleare la granita cu Anglia.

marți, 28 septembrie 2010

Termica SA Suceava a vandut peste 32.400 de certificate CO2


Bursa Romana de Marfuri (BRM) a organizat in urma cu o saptamana o noua tranzactie cu certificate CO2 pe Piata la disponibil in Ringul certificatelor CO2, anunta un comunicat remis de companie.

In cadrul sedintei de tranzactionare organizate pe platforma electronica a Bursei BRM, Termica SA Suceava a vandut o cantitate de 32.420 certificate de emisii cu efect de sera (EUA).

Pretul a variat intre 14 si 15,03 EUR/certificat, pentru ca, in final, pretul de adjudecare sa se cifreze la 15,03 euro/certificat. Ofertantul castigator a fost societatea SAGACARBON, care va transfera catre Termica SA Suceava o suma totala de 487.273 euro pentru cele 32.420 certificate EUA achizitionate.

Ringul certificatelor CO2 a fost lansat la BRM in luna ianuarie 2010 si se adreseaza tuturor detinatorilor de certificate, entitati de stat sau private.

Detinatorii de certificate pot valorifica aceste titluri la BRM, prin lansarea ordinelor de schimb/vanzare de certificate in ringul de tranzactionare. Prima tranzactie de acest tip realizata la BRM a fost derulata de Electrocentrale Bucuresti in data de 09.04.2010. Pana in prezent, in ringul BRM au fost tranzactionate 3,8 milioane certificate de emisii de gaze cu efect de sera, ceea ce reprezinta peste 5% din plafonul anual alocat Romaniei in perioada 2008 – 2012, care se cifreaza la 75,9 milioane tone/an.

Un certificat de emisii de gaze cu efect de sera confera dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon echivalent intr-o perioada definita. Pentru perioada 2008 - 2012, plafonul european este 2,08 miliarde tone de emisii anual.

luni, 27 septembrie 2010

California are cea mai ambitioasa tinta de regenerabile din SUA


Pana in 2020, o treime din energia utilizata in statul american California va trebui sa provina din surse regenerabile, potrivit unor noi reglementari care plaseaza statul in fruntea celor mai ambitioase din SUA la acest capitol, informeaza Bloomberg.

Cererea de panouri solare si turbine eoliene in cel mai populat stat al SUA va creste in urma noilor reglementari, a declarat Catharina Saponar, analist pe energii regenerabile la Nomura Holdings, Londra.

Printre companiile care se vor bucura de cresteri de vanzari se numara Vestas Wind Systems, Trina Solar si SMA Solar Technology.

Pana acum, 33 de state americane si Districtul Columbiei si-au asumat tinte de energie regenerabila, dar mai joase de 33%, arata Agentia Americana pentru Protectia Mediului.

Guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, a ordonat de anul trecut adoptarea unei tinte de o treime in ce priveste energia regenerabila.

duminică, 26 septembrie 2010

Hidroelectrica ar putea avea productie record in 2010

roductia de electricitate a Hidroelectrica ar putea ajunge in acest an la un nivel record pentru ultimii 30-40 de ani, a declarat, vineri, presedintele Consiliului de Administratie al companiei de stat, Tudor Serban, citat de Mediafax.

Serban nu a precizat care este nivelul la care ar putea ajunge productia de energie a companiei, dar a mentionat ca acest lucru se va datora ploilor abundente din acest an.

Compania a produs in primele sapte luni 11,4 TWh de energie, in crestere cu 15% fata de 9,9 TWh in perioada similara a anului 2009.

Hidroelectrica este controlata de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.

vineri, 24 septembrie 2010

Britanicii au cel mai mare parc eolian marin din lume


Cel mai mare parc eolian marin din lume a fost inaugurat joi in Kent, sud-estul Marii Britanii, ca parte a eforturilor acestei tari de a utiliza cat mai multa energie curata, informeaza “The Independent”.

Parcul Thanet este alcatuit din 100 de turbine eoliene si a fost construit de catre grupul energetic suedez Vattenfall, in Marea Nordului. Eolienele din largul marii vor produce suficienta electricitate cat pentru alimentarea unui oras cu 200.000 de locuitori. Numarul turbinelor va creste la 341 in urmatorii patru ani.

Odata cu deschiderea acestui parc, productia totala de energie eoliana din Marea Britanie se va ridica la cinci gigawati, mai exact, energie suficienta pentru alimentarea intregii Scotii.

Fiecare turbina eoliana din parcul Thanet are o inaltime de 115 metri, iar suprafata totala a parcului este egala cu 4.000 de terenuri de fotbal. Investitia se ridica la peste 900 milioane de euro.

In prezent, doar 3% din energia Marii Britanii provine din surse regenerabile, iar autoritatile si-au propus ca, pana in 2020 acest procent sa se ridice la 15%. Marea Britanie are 250 de parcuri eoliene, dintre care 12 sunt in largul marii.

joi, 23 septembrie 2010

E.ON va construi trei parcuri eoliene in Vaslui


Grupul german E.ON, prezent pe piata romaneasca de gaze si electricitate, va investi aproximativ 200 milioane euro in constructia a trei parcuri eoliene in judetul Vaslui, anunta Mediafax. Acestea ar putea asigura alimentarea cu energie a peste 110.000 de gospodarii.

E.ON va construi trei parcuri eoliene care vor cumula o putere instalata de peste 110 MW. Investitiile vor fi realizate de compania E.ON Regenerabile Romania, infiintata cu acest scop.

Turbinele eoliene vor fi instalate in localitatile Falciu-Berezeni, Rosiesti si Vetrisoara, toate in judetul Vaslui.

Grupul german de utilitati este prezent in Romania din 2005 si activeaza in zona distributiei si furnizarii de gaze naturale si energie electrica.

miercuri, 22 septembrie 2010

Marile economii, neincrezatoare intr-un acord climatic


Marile economii ale lumii cred ca nici anul acesta nu se va ajunge la un acord climatic la summit-ul ONU de la Cancun si inca fac eforturi pentru a respecta obligatiile pe care si le-au asumat anul trecut, considera SUA, relateaza Reuters.

Corespondentul american pe probleme climatice, Todd Stern, a reiterat angajamentul SUA de a reduce emisiile cu 17% pana in 2020 fata de 2005, insa nu a explicat cum se va intampla acest lucru, in lipsa unei legislatii climatice.

Esecul senatului american si al administratiei Obama de a aproba o legislatie care sa prevada reducerea emisiilor este doar una dintre problemele care sta in calea semnarii unui tratat climatic la summitul ONU.

Stern a adaugat ca unele tari s-au indepartat deja de angajamentele pe care si le-au luat in acordul de compromis semnat anul trecut, la Copenhaga.

„Nimeni nu anticipeaza sau asteapta sa fie semnat vreun tratat legal la Cancun, anul acesta”, a declarat Stern.

El a precizat ca SUA isi vor reitera angajamentul de a reduce emisiile si ca Agentia Americana pentru Protectia Mediului are suficiente instrumente pentru a atinge aceasta tinta, chiar daca Washington-ul nu a reusit sa adopte o lege climatica.

Intre 29 noiembrie si 10 decembrie, la Cancun (Mexic) va avea loc summit-ul ONU COP16, in cadrul caruia statele lumii vor incerca sa ajunga la un acord climatic global.

marți, 21 septembrie 2010

Energie de la soare in alte 30 de supermarketuri Wal-Mart


Gigantul mondial al pietei de retail, Wal-Mart, isi propune sa extinda utilizarea energiei regenerabile intentionand sa instaleze panouri solare de tip film in peste 30 dintre supermarketurile sale din California si Arizona, anunta Reuters.

Aceasta este prima data cand Wal-Mart, care are deja instalatii solare pe 31 dintre supermarketurile sale din California si Hawaii, foloseste tehnologia pe baza de celule solare cu strat subtire pentru a produce electricitate.

„Pana acum am instalat doar panouri solare traditionale cu celule solare cristaline bazate pe placi de siliciu”, a declarat un purtator de cuvant Wal-Mart.

Noile sisteme solare vor fi create, instalate si intretinute de compania americana SolarCity.

Panourile solare de tip film capteaza mai usor lumina decat cele traditionale pe baza de celule solare cristaline pe placi de siliciu si sunt si mai ieftine. Insa, spun expertii, pot fi mai putin eficiente in procesul convertirii luminii solare in electricitate.

Sistemele de captare a energiei soarelui, care vor fi instalate pe 30 de supermarketuri Wal-Mart din California si Arizona, vor furniza electricitate in procent de 20-30% din totalul de energie necesara fiecarei locatii.

Wal-Mart isi doreste ca, in cele din urma, sa-si atinga obiectivul de a folosi o zi pe saptamana exclusiv electricitate provenita din surse regenerabile.

Retailerul si-a prezentat anul trecut planurile verzi printre care se numara extinderea utilizarii energiei solare si efectuarea unui index care va masura impactul supra mediului al produselor aflate la vanzare in magazinele sale.

Wal-Mart si-a mai propus sa isi reduca emisiile de gaze cu efect de sera din lantul sau global de aprovizionare cu echivalentul scoaterii din circulatie a peste 3,8 milioane de automobile timp de un an.

luni, 20 septembrie 2010

CEZ a obtinut certificate verzi pentru parcul eolian de la Fantanele


Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) din Romania a decis sa elibereze certificate verzi pentru energia electrica generata in prima faza a proiectului eolian de la Fantanele, potrivit unui comunicat remis de CEZ. Vineri, 17 septembrie, Tomis Team, una din companiile Grupului in Romania, a primit deja certificatele verzi pentru luna august a acestui an.

Constructia primei etape a parcului eolian CEZ, cea de la Fantanele, este aproape finalizata, potrivit reprezentantilor companiei. Parcul eolian CEZ a inceput deja sa genereze energie cu cele aproape o suta de turbine conectate. Ca urmare a punerii in functiune a primei etape a parcului eolian, Grupul CEZ a obtinut si licenta de productie pentru instalatiile de la Fantanele.

„Am realizat o etapa foarte importanta a proiectului. Prin Parcul de la Fantanele, Grupul CEZ livreaza deja energie in sistemul national. Certificatele verzi emise catre Parcul eolian vor spori considerabil lichiditatea pe piata care va deveni astfel mult mai activa”, a declarat Ondrej Safar, project managerul Parcului eolian CEZ.

Sprijin pentru investitiile in regenerabile

Schema de suport cu certificate verzi sprjina investitiile in resurse regenerabile, inlesnind Romaniei atingerea standardelor impuse de Uniunea Europeana privind procentajul de energie regenerabila din productia totala la nivel national. Certificatele verzi valabile pentru tranzactionare sunt eliberate pentru energia electrica produsa din toate tipurile de resurse regenerabile.

Fiecare furnizor de energie catre consumatorii finali are obligatia de a
cumpara o cota de certificate verzi proportionala cu cantitatea de electricitate vanduta. Cota obilgatorie anuala de certificate verzi pentru anii 2010 – 2012 este de 8,3% din totalul energiei vandute.

Dupa conectarea celei de a doua parti a proiectului, cea de la Cogealac, Parcul eolian CEZ va avea o putere instalata de 600 MW.

vineri, 17 septembrie 2010

Enel Green Power investeste in energia eoliana din Romania

Enel Green Power, divizia de energie regenerabila a grupului italian Enel, intentioneaza sa investeasca 5,2 miliarde de euro pana in 2014 in mai multe state, printre care si Romania, pentru dezvoltarea de energie eoliana si extindere, potrivit Mediafax.

Investitiile vor fi realizate in state precum Franta, Grecia, Spania, Romania, Mexic si Brazilia, potrivit publicatiei Il Messaggero.

Enel Gren Power Romania dezvolta un parc eolian in Dobrogea, impreuna cu grupul Elcomex, detinut de omul de afaceri Ion Grecu. Proiectul eolian va avea 272 MW si va fi situat in judetul Constanta, la circa 30 kilometri de coasta Marii Negre.

Totodata, Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a autorizat in luna iunie Enel Green Power Romania sa construiasca un parc eolian de 34 MW la Valea Nucarilor, judetul Tulcea.

Enel Green Power opereaza in sectorul energiei regenerabile, fiind prezenta in Europa, America de Nord si America Latina. Compania are o capacitate instalata de 5.700 MW si peste 600 de centrale in 15 tari, care au produs in 2009 circa 21 miliarde kWh din surse de energie hidro, eoliana, solara, geotermica si de biomasa.

joi, 16 septembrie 2010

Suceava ar putea obtine energie prin cogenerare


Actuala centrala electro-termica a municipiului Suceava ar putea fi concesionata, unul dintre potentialii investitori fiind Hidroelectrica, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, citat de Mediafax. El a explicat ca municipalitatea suceveana va face un parteneriat in vederea constructiei unei centrale termice de cogenerare dimensionata la actuala piata de energie termica din municipiu, urmand ca Termica SA sa participe cu terenul si instalatiile aferente, iar municipalitatea cu reteaua de distributie a agentului termic.

Conditia de eligibilitate consta in pretul gigacaloriei la iesirea din centrala, capacitatea de productie de 10 Gcal/ora in perioada de vara si de 100 Gcal/ora in perioada de iarna si dovada ca va avea combustibili, gaze naturale sau biomasa, pentru functionare pe o perioada de zece ani.

In ceea ce priveste actuala centrala electro termica a Termica SA, Lungu a spus ca se va organiza o selectie in vederea concesionarii acesteia, unul dintre potentialii investitori fiind Hidroelectrica.

Investitii in retehnologizare

Potrivit primarului, Hidroelectrica dispune de fonduri de aproximativ 50 de milioane de euro pentru investitii in termocentrale pentru ca, in perioadele in care nu poate asigura intreaga cantitate contractata din energia hidro, sa aiba posibilitatea de a produce energie electrica si in termocentrale.

Pentru concesionarea centralei electro-termice actuale eventualul investitor trebuie sa se angajeze ca va face investitii in retehnologizare in vederea producerii de energie electrica in principal in valoare de 34 de milioane de euro in urmatorii doi ani.

Compania de termoficare Termica Suceava a inceput in luna mai procedurile privind atragerea de investitii private in vederea realizarii unei centrale termice de cogenerare, precum si pentru retehnologizarea CET carbune.

miercuri, 15 septembrie 2010

Reducerea cu 30% a emisiilor aduce economii la bugetul sanatatii


educerea cu 30% a emisiilor de gaze cu efect de sera va permite Uniunii Europene (UE) sa economiseasca zeci de milioane de euro in ceea ce priveste cheltuielile din domeniul sanatatii publice, potrivit unui studiu citat de AFP.

Reducerea nivelului de emisii de gaze cu efect de sera, care contribuie la accelerarea fenomenului de incalzire globala, va avea ca efect colateral benefic ameliorarea calitatii aerului si reducerea numarului de afectiuni cardiace si respiratorii, se arata in analiza comandata de Health Care Without Harm si Health and Environment Alliance.

UE s-a angajat sa isi reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 20% pana in anul 2020, comparativ cu anul 1990, si a propus sa creasca acest procent pana la 30%, cu conditia ca celelalte tari industrializate sa opereze reduceri comparabile.

Mai putine imbolnaviri

Ministrii Mediului si Energiei din Franta, Marea Britanie si Germania au pledat, in luna august, in favoarea impunerii procentului de 30% ca obiectiv al actiunilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.

Potrivit acestui raport, o scadere de 30% va reprezenta o economie anuala de 10-30 de milioane de euro pana in anul 2020.

Prin reducerea cu 30% a acestor emisii se vor evita, anual, trei milioane de zile de concedii medicale, impuse de maladiile respiratorii si cardiace, dar si 3.776 de spitalizari.

Aceste date se bazeaza pe cifrele oficiale furnizate de UE referitoare la trei tipuri de agenti poluanti - particule fine, oxid de azot si dioxid de sulf -, precum si pe statisticile oficiale ce vizeaza mortalitatea, bolile si absenteismul de la locul de munca.

marți, 14 septembrie 2010

China isi reduce consumul de combustibil fosil cu 6%


China isi va reduce consumul de combustibil fosil din productia de energie electrica la 85%, pana in 2020, de la 91% cat se inregistreaza in prezent, a anuntat economistul chinez Cheng Siwei in cadrul unei intalniri a Forumului Economic Mondial, informeaza agentia de presa Xinhua.

China trebuie sa imbunatateasca eficienta energetica si sa dezvolte metode curate de producere a energiei, a spus Cheng.

Statul asiatic se angajeaza si in promovarea comercializarii carbonului, a adaugat oficialul. „Problema critica acum este gasirea celei mai potrivite piete de comercializare a carbonului”, a spus el.

Economistul a mai propus si o taxa pe carbon pentru promovarea dezvoltarii sustenabile.

„Sugeram impunerea unei taxe de poluare pentru centralele termice si utilizarea veniturilor din aceasta taxa pentru subventionarea dezvoltarii tehnologiilor de energii solare si eoliene”, a concluzionat Cheng.

luni, 13 septembrie 2010

Emisiile UE au scazut cu 7% in 2009


Emisiile de gaze cu efect de sera ale Uniunii Europene au scazut cu aproximativ 7 procente in 2009. Reducerea, cea mai mare din 1990 incoace, s-a datorat crizei economice,a anuntat Agentia Europeana de Protectie a Mediului (EEA).

Potrivit calculelor efectuate de EEA emisiile UE din anul 2009 au fost cu circa 340 milioane de tone de dioxid de carbon mai reduse fata de anul 2008.

UE si-a luat angajamentul de a-si reduce emisiile cu cel putin 20%, pana in 2020, insa planurile sale sunt impiedicate de o puternica opozitie din partea lobby-urilor industriale si a statelor membre mai sarace.

Comisarul European pentru Schimbari Climatice, Connie Hedegaard, a primit cu entuziasm vestea, insa a avertizat ca UE trebuie sa faca mai multe eforturi si sa dezvolte mai multe reforme prietenoase cu mediul pentru a-si reduce in continuare emisiile de gaze cu efect de sera.

Ea a mai spus ca spera ca aceasta reducere semnificativa a emisiilor sa incurajeze UE sa atinga targeturi si mai ambitioase.

UE a promis ca isi va mari obiectivul de reducere a emisiilor la 30%, pana in 2020 daca si alte state dezvoltate fac acelasi lucru. Pana acum nicio tara nu a luat aceasta initiativa, insa unele state membre vor ca UE sa adopte oricum aceasta tinta.

duminică, 12 septembrie 2010

Marea Britanie: Cresterea tintelor de emisii, un pas riscant


Comisia pentru Schimbari Climatice a guvernului britanic a atentionat coalitia aflata la putere ca ar trebui sa se concentreze pe atingerea tintelor de energie regenerabila deja asumate, in loc sa stabileasca obriective mai ambitioase, dar mai greu de indeplinit, scrie “The Guardian”.

Intr-o scrisoare adresata secretarului pe Energie, Chris Huhne, Comisia pentru Schimbari Climatice a precizat ca este nevoie de o accelerare a ritmului reformelor pentru ca Marea Britanie sa isi poata produce 15% din energie din surse regenerabile pana in 2020, tinta obligatorie impusa de UE. In prezent, in Marea Britanie, doar 3% din energia folosita in transporturi, incalzire si electricitate provine din surse regenerabile.

Liberal-democratii au promis in campania electorala ca vor creste tintele pentru electricitatea din surse regenerabile de la 30%, cat doresc britanicii sa atinga pana in 2020, pana la 40%, in conditiile in care in 2009 au generat numai 6,6%. Insa Comisia, organism creat pentru a stabili si a monitoriza bugetul pentru energie regenerabila, a avertizat ca guvernul se afla deja la un pas de a rata tintele existente. Presedintele Comisiei a precizat ca ridicarea stachetei ar putea atrage dupa sine costuri foarte mari.

Guvernul spera sa atinga tinta pentru 2020 in principal cu ajutorul energiei eoliene, biomasei si incalzirii cu biogaz si al autoturismelor pe baza de biocombustibili.

In raspunsul sau la scrisoarea Comisiei, Huhne a mentionat ca Marea Britanie are a treia cea mai mica proportie de energie din surse regenerabile din UE si ca trebuie sa profite de resursele pe care le are pentru a creste cifrele.

vineri, 10 septembrie 2010

Transelectrica va investi 250 milioane euro in racordarea eolienelor la retea


Transelectrica (TEL) va investi, in urmatorii cinci-sase ani, in zona Dobrogei, aproximativ 250 milioane euro pentru constuctia a opt statii de transformare si a liniilor electrice care vor conecta la sistemul national o capacitate de pana la 4.000 MW instalati in centrale eoliene, informeaza Mediafax.

"Aceste investitii vor fi corelate cu planurile investitorilor in centrale eoliene", a declarat, miercuri, seful directiei de strategie corporativa din companie, Razvan Purdila.

Potrivit lui Purdila, in acest moment exista contracte de racordare la sistemul national pentru aproximativ 3.600 MW instalati in centrale eoliene.
Transelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei.

joi, 9 septembrie 2010

Ministerul Economiei incurajeaza proiectele Iberdrola


Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton s-a intalnit astazi cu presedintele companiei spaniole Iberdrola, Ignacio Galan, pentru a analiza perspectiva unor proiecte de investitii in Romania.

Reprezentantul companiei a prezentat activitatea companiei spaniole si proiectele aflate in derulare cu parteneri romani. De asemenea, Ignacio Galan a lansat noi propuneri de proiecte de investitii in domeniul producerii de energie din surse regenerabile.

Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a apreciat participarea companiei la proiectele energetice romanesti, cum ar fi cele de producere a energiei nucleare de la Cernavoda sau de producere a energiei eoliene.

Oportunitati pentru crearea de locuri de munca

In cadrul primei intalniri dintre autoritatile romane si reprezentantii Iberdrola, ministrul Ariton si-a exprimat disponibilitatea de a analiza oportunitatile prezentate in vederea continuarii proiectelor comune, cu atat mai mult cu cat Romania este interesata de atragerea investitiilor, care implica atat dezvoltarea sectorului energetic, cat si crearea de noi locuri de munca.

Iberdrola este cea mai mare companie energetica din Spania si a intrat pe piata energetica romaneasca in 2009, cand a anuntat planuri de dezvoltare a unor proiecte de productie de electricitate din surse eoliene de 1.600 MW. Compania are in vedere constructia a 50 de ferme eoliente intre anii 2011 si 2017.

De asemenea, Iberdrola este una dintre companiile care dezvolta, alaturi de statul roman, proiectul de constructie a reactoarelor nucleare 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda, cu puteri de cate 720 MW fiecare.

miercuri, 8 septembrie 2010

ITC Constanta: ”CEZ trebuie sa reia procedura de autorizare”


Reprezentantii Inspectoratului Teritorial in Constructii Constanta sustin ca autorizatia de constructie a companiei CEZ nu este valida, avand inadvertente fata de certificatul de urbanism al proiectului eolian de la Cogealac.

”Am oprit lucrarile pana cand proiectul va intra in conformitate. Durata depinde de investitor, care trebuie sa reia procedura de autorizare”, a declarat pentru ”Green Report” purtatorul de cuvant al (ITCC), Gigi Chiru. Afirmatia vine la o zi dupa ce Grupul CEZ, compania-mama a investitorului din Constanta, a decis oficial intreruperea lucrarilor de la Cogealac.

Chiru a explicat ca principala neconformitate depistata in documentele eliberate de Consiliul Judetean Constanta este legata de autorizatia de constructie. ”Certificatul de urbanism se refera la 100 de turbine, in comunele Fantanele si Cogealac, pe cand autorizatia de construire face referire la o constructie ce prevede un parc eolian cu 78 de turbine in comunele Cogealac, Fantanele si Gradina. Este un alt proiect. Cele doua acte nu se sustin. Fiecare aviz isi pierde valabilitatea”, a mai spus Chiru.

Intre timp, reprezentantii companiei CEZ cauta solutii pentru continuarea lucrarilor de la Cogealac, sustinand ca nu exista o baza legala pentru blocarea acestora.

Potrivit reprezentantului ITCC, Consiliul Judetean Constanta a fost sanctionat contraventional, iar Inspectoratul in Constructii va actiona in contencios autorizatia acordata de institutie, daca aceasta nu va proceda la anularea documentului.

Mesaj negativ pentru investitori

Reprezentantii CEZ au declarat ca exclud momentan posibilitatea reluarii procesului de autorizare si cauta solutii pentru continuarea lucrarilor, atata timp cat nicio instanta din Romania nu a declarat autorizatia ilegala sau invalida. ”Grupul CEZ si-a indeplinit obligatiile referitoare la parcurgerea etapei de avizare, respectand legile in vigoare in Romania, exprimandu-si increderea in autoritatile statului roman care au eliberat toate avizele cerute de lege”, se arata intr-un comunicat remis in urma cu o saptamana de companie.

Reprezentantii CEZ considera ca la baza opririi lucrarilor se afla divergentele dintre ITCC cu o alta autoritate - cea emitenta a autorizatiei de construire pentru partea a doua a proiectului, respectiv Consiliul Judetean Constanta. ”Faptul ca reprezentanti ai Inspectoratului teritorial in Constructii Constanta contesta legalitatea unor autorizatii emise de catre alte institutii ale aceluiasi stat creeaza Romaniei imaginea unui climat legislativ si de afaceri dificil”, se precizeaza in comunicat.

Investitie cu probleme

Oprirea lucrarilor de la Cogealac nu este primul incident din calea investitiei derulate de CEZ in Dobrogea. La sfarsitul lunii iulie, cinci oameni au fost impuscati cu gloante de cauciuc la parcul eolian din localitate, in urma unui conflict dintre primar si mai multi localnici cu paznicii firmei CEZ.

Primarul din Cogealac, Cati Hristu, si alti cinci localnici, au fost arestati preventiv, iar alte trei persoane, printre care si viceprimarul comunei, Mihai Dobre, au fost cercetate in libertate.

Grupul CEZ investeste 1,1 miliarde euro in realizarea celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere totala instalata de 600 MW. Parcul Eolian CEZ se desfasoara in doua etape – prima, aflata la Fantanele, include 139 de turbine eoliene cu o capacitate de 347,5 MW si urmeaza sa fie complet pusa in functiune pana la sfarsitul anului 2010. Cea de-a doua etapa, in zona Cogealac, care va produce 252,5 MW si va cuprinde 101 turbine, era preconizata sa fie finalizata pana la sfarsitul anului 2011. Grupul CEZ a inceput deja sa genereze energie verde, prin cele 90 de turbine deja conectate la reteaua nationala.

marți, 7 septembrie 2010

Peste 78 milioane euro pentru aerul din Bacau


Municipiul Bacau va beneficia de bani europeni pentru modernizarea sistemului de termoficare si reducerea poluarii aerului, in urma realizarii unui contract semnat astazi de ministrul Mediului si de edilul orasului.

Proiectului de retehnologizare a sistemului de termoficare vizeaza conformarea la normele de protectia mediului privind emisiile poluante in aer si cresterea eficientei in alimentarea cu caldura urbana. Initiativa va permite introducerea celor mai bune tehnici disponibile pentru reducerea pierderilor de caldura si putere la sursa si in reteaua de transport si distributie. De asemenea, emisiile de CO2, Nox si pulberi din oras vor fi diminuate.

Proiectul este finantat de Uniunea Europeana prin Fondul de Coeziune si are o valoare totala de aproximativ 78.400.000 euro, din care valoare eligibila de circa 63.200.000 euro. Contributia Uniunii Europene reprezinta 31.598.643 din aceasta suma.

Sapte orase, la coada pentru finantari

“Atrag atentia tuturor primarilor si consiliilor locale care se gandesc sa scape de o grija si sa indrume populatia sa-si puna centrale termice de apartament ca se joaca cu focul. Peste tot in Europa sistemul de termocentrale colective este mult mai ieftin si exista discutii ca, la nivel european, cei care detin centrale individuale sa fie taxati pentru noxele pe care le produc. Atrag atentia asupra faptului ca autoritatile trebuie sa identifice masuri pentru a sprijini retehnologizarea termocentraleor si exista 92 de orase si municipii in care sistemele trebuie modernizate”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.

El a precizat ca reprezentantii ministerului au facut proiecte, a caror valoare totala ajunge la 476 milioane de euro, pentru sisteme de termocentrale pentru sapte orase, respectiv Iasi, Bacau, Timisoara, Botosani, Focsani, Oradea si Ramnicu Valcea.

Oficialul a dat ca exemplu de buna practica autoritatile bacauane pentru ca au initiat cu fonduri proprii inca din august 2009 contractele privind proiectarea si reabilitarea retelelor si in 2010 pentru retelele de distributie. ”In acest moment Municipiul Bacau poate cere deja rambursare de fonduri, de peste trei milioane de euro, ce vor veni de la Uniunea Europeana”, a mai spus Borbely.

luni, 6 septembrie 2010

Catastrofa încălzirii la nivel planetar


Emisiile globale ridică temperatura Pământului cu 4 grade Celsius, cu două peste estimările optimiste de la Copenhaga. Studiile recente arată că obiectivul agreat de peste 100 de şefi de stat în decembrie anul trecut va fi dublat până în 2100, ajungând la 4 grade.

Pământul se îndreaptă spre o creştere a temperaturii medii de aproximativ 4 grade Celsius, potrivit unei analize de monitorizare a emisiilor toxice efectuată pe 60 de ţări, printre care şi marile economii ale planetei, anunţă cotidianul britanic „The Guardian". O astfel de evoluţie generează riscul de dispariţie a multor specii, o reducere drastică a resurselor de hrană, precum şi colapsul calotei glaciare a Groenlandei.
Studiul vine la jumătate de an după reuniunea liderilor lumii de la Copenhaga, din decembrie 2009, a15-a Conferinţă ONU privind Schimbările Climatice. Peste 100 de şefi de stat au stabilit atunci să limiteze creşterea temperaturii globale la 1,5 - 2 grade Celsius.

Nu există nicio şansă

Un alt studiu realizat de organizaţia Climate Analytics, din cadrul Institutului ­Potsdam din Germania, arată că „nu există nicio şansă" ca guvernele lumii să menţină creşterea temperaturii sub 2 grade Celsius, fiind posibil ca evoluţia să fie de 3,5 grade până la sfârşitul secolului. Estimarea specialiştilor germani „aduce" circa 1,5 grade peste cifra maximă pe care ONU se aşteaptă să o stabilească în decembrie anul acesta la întâlnirea de la Cancun, Mexic.

În cursul anului 2007, prognoza Panelului

Interguvernamental pentru Schimbările Climatice (IPCC) arăta că o creştere de peste 2 grade Celsius ar determina o majorare a producţiei de hrană, dar, totodată, pe termen lung, un risc ridicat de dispariţie pentru circa 20-30% din specii, secetă şi inundaţii severe, precum şi pierderea de neoprit, „aproape în întregime", a calotei glaciare a Groenladei.

Efecte cu impact major

De asemenea, la o creştere de 4 grade, raportul arăta că producţia globală de hrană „este probabil" să se diminueze, „vor dispărea unele specii de pe glob" şi se vor pierde aproape în întregime gheţarii din Groenlanda, care vor creşte nivelul mării cu 2-7 metri pe termen lung.
Printre efecte se numără inundaţiile catastrofale, eroziunea, poluarea apelor, valurile de căldură, seceta şi problemele de sănătate precum malnutriţia şi diareea, arată raportul IPCC.

„Avem mult de lucru ca să evităm creşterea cu 2 grade a temperaturii. De aceea forţăm Uniunea Europeană ­să-şi reducă emisiile cu până la 30%", declară purtătorul de cuvânt al Departamentului de Energie şi Schimbări Climatice (DECC). În opinia sa, menţinerea sub 2 grade este posibilă, însă va necesita acţiuni mai ferme după 2020.

vineri, 3 septembrie 2010

Mexicul isi reduce emisiile cu 50 milioane de tone

Presedintele Mexicului, Felipe Calderon, a anuntat ieri ca tara sa va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 50 milioane de tone pana la sfarsitul anului 2012, anunta agentia de presa Xinhua.

Mexicul va deveni, astfel, prima tara in curs de dezvoltare care va atinge aceasta tinta.

Presedintele mexican a declarat, in cadrul unei ceremonii la Palatul National, ca acest obiectiv este inclus in cadrul programului national al Mexicului de combatere a schimbarilor climatice.

Calderon a subliniat ca, daca in anul 2006, Mexicul avea doar doi megawati de energie eoliana, energia produsa de vant a ajuns astazi la 520 megawati.

In prezent, cinci parcuri eoliene sunt in constructie in Mexic. Cand vor intra in functiune, acestea vor ajuta la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 20 milioane de tone.

Mexicul va fi gazda urmatoarei conferinte ONU pe tema schimbarilor climatice care va avea loc la Cancun, la sfarsitul acestui an, in perioada 29 noiembrie - 10 decembrie.

joi, 2 septembrie 2010

Programul „Casa Verde“ ofera subventii de pana la 8.000 de lei

In aceasta perioada baimarenii pot depune proiecte in cadrul programului „Casa Verde", privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila.

Potrivit reprezentantilor APM Maramures, in cadrul programului se pot obtine subventii de 6.000 si chiar 8.000 de lei pentru proiecte de instalare de panouri solare. Persoanele interesate pot afla informatii suplimentare pe site-ul www.apmmm.ro.

miercuri, 1 septembrie 2010

Un milion de lei pentru cei care vor sa protejeze mediul

Agentia Regionala pentru Protectia Mediului informeaza ca Administratia Fondului de Mediu a lansat sesiunea de depunere a proiectelor in cadrul Programul vizand educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului, conform Ghidului de finantare, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului si Padurilor nr. 1181/05.08.2010, in perioada 23 august - 21 septembrie 2010.

Administratia finanteaza 90 la suta din valoarea unui astfel de proiect, dar nu va aloca unei singure persoane juridice mai mult de 1.000.000 de lei.

Suma alocata acestei sesiuni de finantare este de 10.000.000 lei.

Scopul programului il reprezinta finantarea nerambursabila din Fondul pentru mediu a proiectelor vizand educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului.

Pentru accesarea acestor fonduri pot depune proiecte in special organizatiile nonprofit si institutiile de invatamant de stat sau privat acreditate.

Sunt finantate numai cheltuielile eligibile ale proiectului, justificate prin documente.