joi, 26 iunie 2014

Reprezentanţi din 195 de ţări discută la Bonn despre încălzirea globală

Reprezentanţi din 195 de ţări se reunesc astăzi la Bonn, Germania, sub egida ONU, pentru a discuta despre noile angajamente pe care guvernele lumii va trebui să le ia în privinţa reducerii efectelor încălzirii globale. Discuţiile, la care vor asista 40 de miniştri, se vor axa pe viitorul acord climatic post-2020, cât şi pe identificarea mijloacelor optime de reducere a efectelor schimbărilor climatice până în 2020. Discuţiile ce se vor purta la Bonn, timp de 3 zile, constituie un preambul la viitorul acord mondial pe climă, care va fi încheiat în 2015 la Paris. Este foarte important să luăm măsuri împotriva încălzirii globale în prezent, dar este esenţial să intensificăm aceste acţiuni în următorii 6 ani, până în 2020”, a declarat comisarul european pe schimbări climatice”, Connie Hedegaard, citat de 20minutes.fr. După eşecul răsunător de la conferinţa pe climă de la Copenhaga, din 2009, cele 195 de ţări negociatoare vor, de această dată, să ajungă la un acord pozitiv în privinţa limitării emisiilor de gaze cu efect de seră, ce ar putea fi aplicat în întreaga lume începând din 2020. Emisiile de CO2 au atins concentraţii-record în aprilie Concentraţiile lunare de dioxid de carbon (CO2) au depăşit, pentru prima oară în istorie, în luna aprilie a.c., 440 ppm (părţi pe milion) în emisfera nordică, potrivit Organizaţiei Mondiale de Meteorologie (OMM). La scară globală, concentraţia de CO2, ca medie anuală, ar fi trebuit să atingă acest prag simbolic în 2015 şi 2016, potrivit OMM. Ca şi măsurătorile precedente şi aceasta ne reaminteşte că creşterea constantă a gazelor cu efect de seră constituie un factor alarmant pentru încălzirea planetei. Dacă vrem să păstrăm planeta pentru generaţiile viitoare, trebuie să acţionăm de urgenţă pentru a reduce emisiile de CO2 care reţin căldura”, a explicat Michel Jarraud, secretarul general al OMM.

miercuri, 11 iunie 2014

Carbon tariffs seen as long-term panacea for at-risk EU industry

Carbon tariffs may be the best way of helping at-risk industry in the European Union compete with foreign rivals that are subject to laxer environmental rules, despite the risk of legal challenges or a full-out trade war, a study published on Wednesday found.