miercuri, 19 martie 2014

Promulgarea Legii regenerabilelor facută fără respectarea prevederilor Constituţionale

Legea 23/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie a fost promulgată fără respectarea prevederilor Constituției și a Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, considera avocaţii McGregor & Partners. În ceea ce priveste promulgarea Legii 23/2014 Preşedintele României a procedat la promulgare fãrã a aştepta, potrivit prevederilor constituţionale, decizia Curţii Constituţionale, care a fost învestitã chiar de acesta, în vederea exercitãrii unui control a priori de constituţionalitate, prin sesizarea transmisã în 26/03/2014. Obiectul sesizãrii îl reprezintă încãlcarea articolului 108 (3)din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, privind procedurile de notificare a Comisiei Europene în cazul modificãrii unei scheme de sprijin, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României”, spun avocaţii McGregor & Partners. Aceştia mai susţin că potrivit art. 77 (3) din Constituţie, dacă Preşedintele cere verificarea constituţionalităţii legii, promulgarea ei se face în cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. Raţiunea pentru care promulgarea unei legi supuse controlului de constituționalitate înainte de promulgare, se face cu respectarea condiției sine qua non mai sus expuse, este una întemeiatã, respectiv evitarea promulgãrii unei legi neconstituţionale”, explică aceştia. Prevederile Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale („Legea 47/1992”) menţioneazã clar cã „prevederile legii se completeazã cu normele din Codul de procedurã civilã, excepţie fãcând prevederile privind stingerea, întreruperea sau suspendarea litigiului”. Având în vedere cã retragerea sau renunţarea la acţiune, sau la drept sunt toate incidente procedurale ce duc la stingerea litigiului, acestea nu pot fi efectuate în faţa Curţii Constituţionale. Prin urmare, Preşedintele ca subiect de sezinã, nu poate sã-şi retragã sesizarea, acesta având obligaţia de a aştepta decizia Curţii Constituţionale cu privire la sesizarea introdusã chiar de acesta. În prezent, singura modalitate de efectuare a unui control de constituţionalitate cu privire la prevederile legii nr. 23/2014 mai poate fi efectuat de Curtea Constituţionalã, doar în cazul în care va fi învestitã cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial sau direct de Avocatul Poporului”, mai precizează avocaţii McGregor & Parners. Investitorii rămân sceptici în privinţa îmbunătăţirii climatului de afaceri Reprezentanţii locali ai unor companii din domeniul regenerabilelor au declarat pentru Green Report că promulgarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie nu are nicio relevanță pentru mediul investiţional. Ordonanța oricum își producea efectele, iar faptul ca președintele a promulgat-o nu are nicio relevanță. Singurul lucru bun pe care îl așteptăm este ok-ul din partea Comisie Europene pentru tariful reglementat (feed-in-tariff – n.r.) pentru proiectele mai mici de 1 MW”, a spus Valentin Macec, country manager Phono Solar. Acesta a explicat că proiectele de mici dimensiuni de 5 kW sau 10kW reprezintă acum viitorul pentru sectorul fotovoltaic. Producția locală și consumul local va fi benefic pentru toată lumea”, a punctat Macec. Acesta a adăugat că pentru acest an proiectele din solar, de peste 1 MW, inaugurate vor fi la aproximativ 30% din totalul realizat în 2013. De asemenea, Adrian Goicea, country manager Iberdrola, a sublinita faptul că, din cauza mediul investiţional instabil creat de numeroasele modificări legilative, compania-mamă a decis abandonarea tuturor investiţiilor din România. Nu prea mai contează, oricum proiectele noastre eoliene au căzut. Am renunţat la instalarea a 600 MW. Am rămas doar cu parcul de 80 MW din Mihai Viteazu”, a spus Adrian Goicea. În 2008, Iberdrola a cumpărat de la Eolica Dobrogea 50 de proiecte eoliene, cu o capacitate totală de 1.600 MW, şi a anunţat că va finaliza toate investiţiile până în 2017, în colaborare cu Eolica. Iberdrola s-a retras, în urmă cu aproximativ trei ani, şi din proiectul construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la central de la Cernavodă. Preşedintele României a semnat joi, 13 martie 2014, Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Astfel, legea nr. 23/2014 privind aprobarea OUG nr. 57/2013 a fost publicatã în Monitorul Oficial nr. 184/14.03.2014 şi produce efecte juridice.

marți, 18 martie 2014

China tells firms to start reporting carbon emissions

BEIJING, March 18 (Reuters) - Thousands of companies across China must start reporting their greenhouse gas emissions under a government plan to build a nationwide emissions database ahead of launching a national carbon market.

duminică, 16 martie 2014

Bulgaria and Luxembourg start handing out 2013 free CO2 permits

LONDON, March 14 (Reuters) - Bulgaria and Luxembourg have begun handing out free carbon permits to industry to help cover their 2013 emissions, the European Commission said on Friday.

joi, 13 martie 2014

EU warns of double-counting risk in U.N. emissions cut plan

LONDON/BONN, March 13 (Reuters) - The United Nations risks creating huge auditing problems and overstating environmental benefits by promoting the cancellation of carbon credits as a way of tackling climate change, the European Union said on Thursday.

marți, 11 martie 2014

Energia verde rămâne atractivă pentru investitori

În ciuda modificărilor aduse legislației în domeniu, interesul pentru proiectele de electricitate din surse regenerabile a fost semnificativ, anul trecut fiind instalați în energie verde circa 1.500 MW, scrie capital.ro. La nivel global s-a înregistrat o scădere cu 11% a investițiilor în energie regenerabilă, însă semnalele rămân optimiste, conform celui mai recent raport al Ernst&Young cu privire la acest sector. România chiar a urcat o poziție în clasament, fiind acum pe locul 32. Menţinerea interesului investitorilor pentru România, în urcare de pe locul 33 pe locul 32 la nivel global, arată că în ciuda unei legislaţii în reaşezare, sectorul energiei regenerabile rămâne în continuare atractiv în comparaţie cu alte state din sud-estul Europei. Indicele RECAI include atât componente legate de tipurile de tehnologii (eolian, solar, altele), cât şi componente legate de factori macro şi microeconomici, zone unde România se află în urma altor state din regiune“, spune Andrei Benghea-Mălăieş, director executiv în cadrul Departamentului de Asistenţă în Afaceri, EY România,

joi, 6 martie 2014

Europe fears gas shortages if Russia cuts off Ukraine

BRUSSELS, March 6 (Reuters) - European Union countries such as Poland and Greece are worried they may face gas shortages and economic damage if Russia stops pumping the fuel to Ukraine, with Kiev facing a Friday deadline to pay Moscow a $2 billion energy bill.

marți, 4 martie 2014

RWE's CO2 emissions fall 9 pct in 2013, hedging rate flat

LONDON, March 4 (Reuters) - Power generator RWE emitted 9 percent less carbon dioxide (CO2) during 2013 than in the year earlier while maintaining the same rate of forward power sales, the firm said in financial results on Tuesday.

luni, 3 martie 2014

RWEA: Rațiunile invocate de președinte în sesizarea sa sunt corecte

Motivele invocate de președintele Traian Băsescu în sesizarea făcută Curții Constituţionale, cu privire la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea OUG 57/2013, sunt corecte, a declarat, pentru Green Report, Ionel David, preşedintele Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA). Rațiunile invocate de președinte în sesizarea sa sunt corecte. Între România și Comisia Europeană nu a existat un dialog real în această privință”, a spus Ionel David. Președintele RWEA a precizat că prin amânarea promulgării Legii “continuăm să trăim în zodia ordonaței 57/2013” Dacă lege va fi declarată neconstituțională atunci va fi o premieră ca o lege sa fie respinsă pe baza criteriilor Tratatului de la Lisabona”, a mai spus David. Președintele Băsescu consideră că nerespectarea procedurii de notificare a Comisiei Europene ar putea duce la declanşarea procedurii de infringement. Potrivit Articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene <>. Guvernul României a emis această ordonanţă de urgenţă în data de 4 iunie 2013, ea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea nr. 335 din data de 7 iunie 2013, cu intrare în vigoare la data de 1 iulie 2013. Drept urmare, în data de 24 iunie 2013 Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a Comisiei Europene, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al Articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat”, se arată în textul sesizării. Curtea Constituțională va lua în discuție sesizarea pe 19 martie Curtea Constituțională va discuta sesizarea primită pe data de 19 martie”, au declarat, pentru Green Report, reprezentantii CC. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, PL-x nr. 227/2013, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, în data de 17 decembrie 2013 şi transmisă spre promulgare preşedintelui României în data de 19 decembrie 2013. În data de 10 ianuarie 2014, Traian Băsescu a solicitat reexaminarea legii. Cererea de reexaminare a fost respinsă, atât de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, cât şi de Camera Deputaţilor, care, în calitate de cameră decizională, a adoptat legea în forma iniţială în data de 11 februarie 2014, iar, în data de 19 februarie 2014, a transmis-o spre promulgare. 1 certificat pentru fotovoltaice, 0,5 pentru eoliene si 1,3 pentru microhidrocentrale Potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, ca până acum. Proiectele eoliene beneficiază de doar un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei, cum era până în prezent. În plus, noile proiecte care intră în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puţine subvenţii. Potrivit Hotărârii de Guvern 994/2013 din decembrie, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvenţiile de până acum, respectiv trei certificate din şase. În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate până în 2017 şi 0,25 certificate începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 1,75 certificate, din anul 2018. De asemenea, microhidrocentralele primesc şi ele cu 0,7% mai puţine certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi. Din moment ce Legea nu a fost promulgată, efectele ordonanţei se cumulează cu cele ale HG din decembrie, iar proiectele fotovoltaice mai primesc acum un singur certificat, cele eoliene – doar 0,5 certificate, iar microhidrocentralele – doar 1,3 certificate verzi.

EU carbon jumps 10 pct after backloading details issued

LONDON, Feb 28 (Reuters) - European carbon prices jumped by as much as 10 percent on Friday, recovering from big losses earlier this week, as confidence rose after final details of an EU plan to withhold supply were published late on Thursday.