luni, 13 septembrie 2010

Emisiile UE au scazut cu 7% in 2009


Emisiile de gaze cu efect de sera ale Uniunii Europene au scazut cu aproximativ 7 procente in 2009. Reducerea, cea mai mare din 1990 incoace, s-a datorat crizei economice,a anuntat Agentia Europeana de Protectie a Mediului (EEA).

Potrivit calculelor efectuate de EEA emisiile UE din anul 2009 au fost cu circa 340 milioane de tone de dioxid de carbon mai reduse fata de anul 2008.

UE si-a luat angajamentul de a-si reduce emisiile cu cel putin 20%, pana in 2020, insa planurile sale sunt impiedicate de o puternica opozitie din partea lobby-urilor industriale si a statelor membre mai sarace.

Comisarul European pentru Schimbari Climatice, Connie Hedegaard, a primit cu entuziasm vestea, insa a avertizat ca UE trebuie sa faca mai multe eforturi si sa dezvolte mai multe reforme prietenoase cu mediul pentru a-si reduce in continuare emisiile de gaze cu efect de sera.

Ea a mai spus ca spera ca aceasta reducere semnificativa a emisiilor sa incurajeze UE sa atinga targeturi si mai ambitioase.

UE a promis ca isi va mari obiectivul de reducere a emisiilor la 30%, pana in 2020 daca si alte state dezvoltate fac acelasi lucru. Pana acum nicio tara nu a luat aceasta initiativa, insa unele state membre vor ca UE sa adopte oricum aceasta tinta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu