luni, 30 mai 2011
Emisiile de CO2, la un nivel nemaiintalnit pana acum. Perspectivele sunt sumbre
Poluarea cu dioxid de carbon a atins un nivel-record determinand o crestere a temperaturilor peste pragul considerat periculos, de 2 grade Celsius, potrivit unor estimari ale Agentiei Internationale de Energie (AIE), scrie “Le Monde”.
Estimarile publicate de AIE arata ca emisiile de CO2 au crescut in 2010 cu 1,6 gigatone, cel mai mare nivel inregistrat vreodata.
„Este cea mai proasta veste in ceea ce priveste cresterea emisiilor de dioxid de carbon in atmosfera, iar, potrivit cifrelor, perspectivele sunt sumbre”, a declarat pentru „The Guardian”, publicatie citata de jurnalistii francezi, economistul-sef al AIE, Fatih Birol.
Temperatura medie globala ar putea ajunge la 4 grade Celsius
Oamenii de stiinta avertizeaza ca o crestere a temperaturii cu mai mult de 2 grade Celsius reprezinta un pericol pentru planeta, iar AIE avertizeaza ca emisiile anuale nu trebuie sa depaseasca pragul de 32 de gigatone in 2020.
Insa, estimarile recente demonstreaza ca emisiile de CO2 au atins deja 30,6 gigatone in 2010.
Nicholas Stern, de la London School of Economics, autorul unui raport asupra schimbarilor climatice, avertizeaza ca daca emisiile de CO2 nu scad, consecintele vor fi dintre cele mai rele.
„Se presupune ca exista posibilitatea, intr-un procent de 50%, ca temperatura medie globala sa ajunga la 4 grade Celsius, iar o astfel de perturbare a valorilor va afecta grav viata oamenilor, sute de mii de persoane vor migra, iar conflictele se vor inteti”, a avertizat Nicholas Stern.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu