luni, 7 martie 2011
Reduceri masive de emisii prevazute in planul cincinal al Chinei
Cel mai mare poluator al planetei, China, a anuntat sambata prin vocea premierului Wen Jiabao ca-si va reduce emisiile de carbon per unitatea de produs intern brut cu 17% pana in anul 2015, relateaza AFP.
Consumul de energie per unitatea PIB se va reduce cu 16% de-a lungul celui de-al 12 plan cincinal (2011 – 2015), a anuntat premierul in fata celor 3000 de delegati ai Adunarii nationale populare chineze.
In 2011, ”consumul de energie per unitatea PIB va trebui sa se reduca cu 3,5%, iar emisiile de CO2 sa scada tot cu 3,5% comparativ cu anul trecut”, a precizat si Comisia nationala pentru dezvoltare si reforma (agentia de planificare chineza), intr-un raport anual inaintat deputatilor. ”In ultimii cinci ani (2006 – 2011), consumul de energie per PIB s-a redus cu 19,1%”, a indicat premierul Wen Jiabao, precizand faptul ca acesta este rezultat al faptului ca Beijingul a incurajat utilizarea tehnologiilor curate.
Pe viitor, ” trebuie sa promovam eficient gestiunea resurselor si protectia mediului. Trebuie sa raspundem activ la provocarea schimbarilor climatice”, a declarat Wen. Pentru a atinge acest obiectiv, a mai spus el, ”trebuie sa facem astfel incat consumul de energie regenerabila sa atinga 11,4% din consumul de energii primare” in urmatorii 5 ani. Potrivit agentiei Xinhua, procentul a fost de 8,3% in 2010.
China a adoptat deja un ambitios program de implementare a energiilor regenerabile, in special eoliene si hidraulice, dar si de constructie a centralelor nucleare. In prezent, carbunele acopera 70% din necesarul energetic al tarii. Guvernul vrea sa limiteze consumul total de energie la 4 miliarde de tone echivalent de carbon pana in 2015, ceea ce corespunde cu o crestere anuala 4,24% in 5 ani, a indicat Zhang Guobao, fost sef al administratiei nationale pentru energie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu