vineri, 11 martie 2011
CEZ: Fara cogenerare, Romania nu va deveni exportator de energie
Romania are nevoie de investitii in unitati de productie a electricitatii in cogenerare, fara de care nu va putea deveni un exportator in regiune, dar ii lipseste decizia politica in privinta directiei de dezvoltare a sectorului energetic, a declarat directorul general al CEZ Romania, Jan Veskrna, citat de Mediafax.
"Este momentul sa ne intoarcem la cogenerare, necesara mai ales in Romania. Piata este libera aici, mai este nevoie de legi bune. Lipseste decizia in privinta directiei in care merge sectorul energetic in Romania. Fara cogenerare veti fi doar importatori de energie, nu veti exporta niciodata", a declarat Veskrna astazi, la evenimentul Meet the CEO, organizat de Business Magazin.
Productia de energie in cogenerare este incurajata de Guvern printr-o schema de sprijin prin care autoritatile estimeaza ca vor aloca 17,2 miliarde lei pentru aproximativ 500 de companii. De asemenea, consumatorilor li se va impune o contributie lunara, directionata catre producatorii in cogenerare in perioada 2010-2023.
Grupul ceh CEZ, care s-a retras din proiectul de patru miliarde de euro al constructiei reactoarelor nucleare 3 si 4 la centrala de Cernavoda, se afla intr-o perioada "prudenta" de investitii, iar in Romania are "unda verde" pentru o asociere cu producatorul de energie detinut de stat Hidroelectrica pentru modernizarea unor hidrocentrale.
"Este o perioada foarte prudenta de investitii. In urmatorii ani nu vor mai fi investitii mari, dar achizitia TMK Hydroenergy din Resita a fost pe placul actionarilor. (...) Ne intereseaza o asociere cu Hidroelectrica, avem unda verde de la actionari", a adaugat Veskrna.
Hidroelectrica vrea sa dezvolte in parteneriat public-privat cinci proiecte de productie a electricitatii, in valoare totala de 280 milioane euro, pentru care sunt in curs de realizare studiile de fezabilitate.
Cele cinci proiecte de amenajari hidroenergetice ar urma sa aiba o putere instalata totala de 63,3 MW, cu o productie de electricitate estimata la 300,8 GWh pe an (0,3 TWh), potrivit datelor Hidroelectrica.
CEZ a finalizat la inceputul acestui an achizitia firmei TMK Hydroenergy Power de la TMK-Resita, care detine patru microhidrocentrale in zona Caras-Severin.
TMK Hydroenergy era controlata de combinatul siderurgic TMK-Resita, detinut de grupul rus TMK, specializat in productia tevilor de otel pentru industria petrolului si gazelor naturale.
De asemenea, Romania nu trebuie sa renunte la investitiile in energie nucleara, insa planul Guvernului de a comasa principalii producatori de energie si carbune in doua entitati este tardiv, conform sursei citate.
Proiectul reactoarelor nucleare 3 si 4 de la Cernavoda a fost abandonat de mai multi investitori, atat din cauza deciziei de a redirectiona investitiile catre alte piete, cat si din cauza lentorii cu care Guvernul dezvolta investitia.
Decizia restructuratii sectorului energetic romanesc in doua entitati a fost lansata in urma cu trei ani, iar autoritatile doreau ca aceste doua societati nationale sa fie create dupa modelul CEZ. Proiectul este blocat in instanta, din cauza unor actiuni depuse, printre altii, de sindicate si de Fondul Proprietatea, iar autoritatile au inceput deja sa caute solutii alternative de reorganizare a sectorului energetic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu