luni, 10 ianuarie 2011

Preturile instalatiilor solare vor scadea cu 13% in 2011

Preturile la panourile solare vor scadea in 2011, iar chinezii vor obtine cote de piata importante pe piata de profil, se arata intr-un studiu al agentiei americane de rating Standard&Poor’s, care prezinta zece predictii pentru piata mondiala de energie solara din acest an.

Economistii americani, citati de cotidianul francez „La Tribune”, sustin ca va fi inregistrata o noua scadere a preturilor la panourile solare si la siliciu, marjele de piata ale fabricantilor din acest sector se vor diminua, numarul instalatiilor solare va cunoaste o crestere destul de lenta, iar producatorii chinezi vor detine cote importante de piata de profil.


Cele 10 predictii ale Standard &Poor's pentru piata energiei solare

1. Numarul instalatiilor fotovoltaice de pe intreaga planeta va creste cu 20% in acest an, cu mult mai putin fata cresterea inregistrata in 2010, cand numarul instalatiilor s-a dublat.

Daca la nivel mondial a existat un nivel estimat la 15 - 16 GW pana la finele anului trecut, puterea instalatiilor va atinge 19 GW la sfarsitul acestui an.

2. Capacitatea de productie a celulelor fotovoltaice industriale va creste. Dupa o crestere accentuata pana la 17, 1 GW in 2010, instalatiile vor atinge 23,8 GW pana la finele lui 2011, ceea ce echivaleaza cu o crestere de 39%, deoarece fabricantii vor continua sa deschida noi uzine pentru a rentabiliza costurile unitatii de produs.

In plus, grupurile care activeaza pe alte segmente ale industriei solare ar trebui aiba o abordare integrala, pe verticala, si sa intre, la randul lor, pe piata celulelor si a panourilor fotovoltaice.

3. Pretul panourilor solare va continua sa scada in 2011, dar mai lent comparativ cu 2008. Pretul mediu de vanzare se va reduce cu aproximativ 15% in 2011, fata de 2010, scaderea manifestadu-se, mai ales in prima jumatate a acestui an.

4. Pretul polisiliciului va scadea la 60 de dolari pe kilogram in a doua jumatate a acestui an, dupa ce a a fost in crestere in 2010. Se va inregistra in acest fel o diminuare cu aproximativ 21% fata de sfarsitul anului 2010, cand acesta s-a situat la 76 de dolari pe kilogram, din cauza incetinirii productiei.

5. Fabricantii chinezi vor continua sa castige noi cote de piata in pofida rivalilor lor europeni si americani. Sustinuti de bancile autohtone, industriasii chinezi si-au sporit productia si si-au redus costurile in 2010, ceea ce le-a permis sa practice preturi mai mici si sa castige importante cote de piata.

Aceasta tendinta ar putea sa se mentina, conform previziunilor Standard&Poor’s, si, astfel, fabricantii chinezi vor detine 50% din capacitatile mondiale din sectorul energiei solare.

Pentru a-si pastra beneficiile, intreprinderile care nu s-au raliat la economia asiatica vor fi nevoite sa-si indrepte atentia spre sectoare din afara sectoarelor productive, cum ar fi instalatiile sau proiectarea.

6. Intreprinderile care isi vor diversifica productia in afara pietei germane, socotita prima piata de instalatii solare din lume, vor fi mai avantajate. Germania a concentrat peste 50% din instalatiile mondiale din sectorul energiei solare in 2010, cu o crestere spectaculoasa de 150% in raport cu 2009, dar Standard&Poor’s prevede o scadere cu 15% a numarului instalatiilor solare noi din Germania in 2011.

Germania nu va ingloba in acest an decat 35% din totalul instalatiilor solare de pe glob. Principalele piete se vor regasi in Italia, Asia, Orientul Mijlociu, Africa si SUA. Iar fabricantii chinezi si cei americani vor fi mai avantajati decat rivalii lor europeni prin diversificarea sectoarelor dincolo de piata germana.

7. Costurile de productie ale panourilor fotovoltaice vor scadea la aproximativ 13% in 2011. Fabricantii chinezi au profitat deja de scaderea pretului la polisiliciu, iar acest lucru a dus la o scadere a costului pe megawatt, la 1,28 dolari, in 2010. In urma integrarii pe verticala, aceste costuri ar trebui sa fie reduse si in 2011, ele ajungand la 1,12 dolari.

8. Producatorii vor fi pe plus in 2011. Insa pretul de vanzare a panourilor solare ar trebui sa scada mai rapid decat costurile.

Iar marja bruta de piata va fi si ea redusa de la 25%, in 2010, la aproximativ 20%, in 2011, pentru mai multi dintre fabricantii chinezi.

Cheltuielile vor creste, deoarece concurentii vor fi nevoiti sa imbunatateasca fiabilitatea panourilor fotovoltaice si sa-si consolideze vanzarile.

Marja operationala ar putea, in concluzie, sa fie mai redusa situandu-se de la 15% la aproximativ 10%. Insa, anumite grupuri, cum ar fi LDK Solar, vor reusi sa sa-si imbunatateasca marjele de piata, gratie integrarii pe verticala.

9. Producatorii se vor confrunta cu o fragilitate financiara si in 2011. Nivelul de indatorare va fi in crestere pe masura ce chinezii isi vor dezvolta capacitatile de productie.

Gratie vanzarilor in crestere, dar in ciuda scaderii marjelor de piata, rata indatorarii va ramane de aproximativ 80%.

10. Producatorii care au intrat in forta pe piata americana vor fi mai avantajati in acest an. In SUA, procentul instalatiilor solare va creste cu 60%, intr-un ritm mult mai rapid decat cel inregistrat pe plan mondial, datorita proiectelor dezvoltate de marile companii de electricitate, care vor fi promovate prin stimulente financiare, dar si datorita scaderii preturilor.

Astfel, fabricantul de semiconductoare Advanced Energy Industrie, care se lanseaza agresiv pe piata convertoarelor solare, va profita de aceasta crestere si va ajunge sa detina 80% din vanzarile de pe piata nord-americana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu