joi, 9 decembrie 2010

Romania, in cursa pentru un proiect-pilot de captare si stocare a carbonului


Romania a realizat studiul de fezabilitate pentru un proiect-pilot de captare si stocare a carbonului (CCS), la Turceni. Proiectul ar urma sa aiba o capacitate de 1,5 milioane de tone pe an de dioxid de carbon captat si stocat in siguranta, iar pentru a obtine finantarea necesara, Romania s-a inscris intr-o competitie europeana pentru astfel de proiecte.

Proiectul ar urma sa fie amplasat in regiunea Sud-Vest, zona cea mai industrializata din tara, responsabila pentru 40% din emisii la nivel national.

Pentru a obtine finantarea necesara, Romania a trimis o cerere de finantare pentru programul european EU-NER300.

„Pentru a asigura securitatea energetica nationala, a mentine mixul resurselor primare autohtone in balanta energetica si a reface stabilitatea sociala in bazinul Olteniei, prin utilizarea in continuare a carbunelui, in Romania devine imperios necesara implementarea tehnologiei CCS”, se precizeaza intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

Ministerul Economiei (MECMA) a infiintat un Comitetu inter-ministerial pentru coordonarea documentatiilor Proiectului CCS Demonstrativ din Romania, alcatuit din reprezentanti ai MECMA, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Mediului si Padurilor, Ministerul Educatiei, si Operatori Finali.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu