joi, 14 iulie 2011

Legea de sprijinire a investitiilor in energii regenerabile prin certificate verzi, aprobata de CE


Comisia Europeana (CE) a aprobat legea de sprijinire a investitiilor in energii regenrabile prin acordarea de stimulente sub forma certificatelor verzi, act normativ initiat de autoritatile romane inca din 2008, potrivit Mediafax.

"Sistemul de certificate verzi este un mecanism de piata care va incuraja investitiile in sursele regenerabile de energie in Romania. Prin urmare, va sprijini efortul Romaniei de a atinge, pana in 2020, tintele privind energia regenerabila, fara a distorsiona in mod disproportionat concurenta", a declarat vicepresedintele CE, responsabil pentru politica in domeniul concurentei, Joaquín Almunia, intr-un comunicat.

Romania a notificat CE in luna iunie privind schema de sprijin pentru producatorii de energie din surse regenerabile, prin acordarea certificatelor verzi. Legea a fost initiata inca din 2008, dar nu a putut fi aplicata pana in prezent din cauza lipsei autorizarii prealabile de catre CE.

Comunicatul precizeaza ca legea propusa de autoritatile de la Bucuresti este in conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat.
Certificatele verzi sunt acordate producatorilor de energie electrica pentru fiecare MWh generat din energie eoliana, energie hidraulica, energie solara, biomasa, gaz de fermentare a deseurilor sau gaz de fermentare a namolurilor din instalatiile de epurare a apelor uzate.
In cazul in care energia este produsa in instalatii de cogenerare cu randament ridicat se va aplica un bonus.

Certificatele verzi emise de stat producatorilor pot fi vandute furnizorilor de electricitate, care au obligatia sa le cumpere in fiecare an in anumite cote. Daca furnizorii nu isi ating cotele obligatorii, vor plati penalizari, colectate de operatorul retelei de transport Transelectrica si apoi transferate la fondul de mediu, de unde vor fi utilizate pentru sprijinirea micilor producatori individuali de energie electrica din surse regenerabile.
Beneficiarii de certificate verzi, al caror numar este estimat de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) la 500 de companii, vor putea intra in aceasta schema pana la 31 decembrie 2016, se mai arata in comunicatul CE.

Legea prevede, totodata, ca unele categorii de producatori de energie electrica din surse regenerabile vor avea acces prioritar la retelele de transport si distributie.

Pe de alta parte, acordarea sprijinului pentru producatorii de energie din surse regenrabile va duce la cresterea pretului de productie. Directorul diviziei de energie regenerabila din ANRE, Radu Regman, a declarat in luna aprilie ca pretul de productie poate urca in acest an cu 5%-7%.
ANRE a anuntat in 2010 ca influenta surselor regenerabile in pretul final al energiei a crescut constant in ultimii ani, de la doi bani pe MWh in 2005 la 1,21 lei in 2009 si 2,85 lei anul trecut. ANRE estima atunci pentru 2011 ca influenta in pret va fi intre sapte lei si 14 lei pe MWh, in functie de numarul de certificate verzi acordate pentru productia de energiei din surse regenerabile.

Consumatorii de energie vor plati, petru sprijinirea energiilor regenerabile, 10,5 miliarde euro pana in 2031, potrivit estimarilor ANRE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu