Comisia pentru Comert International a Parlamentului European (INTA) a votat un document care specifica noi directii in achizitiile publice, mai exact intarirea mecanismelor impotriva coruptiei si folosirea lor pentru promovarea dezvoltarii durabile.
Amendamentele au fost propuse de grupul socialistilor si democratilor din PE, reprezentat de Sabin Cutas, care a insistat asupra achizitiilor publice verzi, care sa tina cont de mediu si de drepturile omului.
„Comisia Europeana trebuie sa urmareasca promovarea transparentei si includerea dimensiunilor sociale si de mediu in cadrul acordurilor pe care le incheie cu partenerii sai comerciali. Uniunea ar contribui astfel la dezvoltarea administratiilor si economiilor tarilor partenere, urmarind totodata obiectivele de dezvoltare durabila", a declarat Sabin Cutas.
Achizitiile publice reprezinta 16% din PIB-ul UE, precum si un aspect major al comertului international.
Raportul "Noi evolutii in domeniul achizitiilor publice" va fi votat in comisia de fond, Comisia pentru piata interna si protectia consumatorilor (IMCO), in luna aprilie 2010, urmand ca votul din cadrul plenarei Parlamentului European sa aiba loc in luna mai 2010.
In urma cu o luna, ministrul mediului, Laszlo Borbely, a declarat ca institutiile publice vor fi obligate sa faca achizitii verzi. Ministrul a spus ca se pregateste un Plan National de Achizitii Publice Ecologice, prin care, de pilda, calculatoarele cumparate de institutiile publice vor indeplini cerinte verzi sau institutiile vor fi obligate sa foloseasca energii regenerabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu