In 2010, aproape jumatate dintre statele membre UE isi vor depasi una sau mai multe limite legale referitoare la poluarea aerului, in unele tari fiind posibila depasirea cu 40% a limitei de poluare cu oxizi de azot, informeaza Agentia Europeana de Mediu (AEM).
Dintre cei patru poluanti luati in considerare de Directiva Plafoanelor Nationale de Emisii, statele membre au cele mai mari probleme cu oxizii de azot, un efect al transporturilor rutiere. Acest segment a contribuit cu peste 40% din totalul emisiilor de oxizi de azot in cele 27 state UE in 2008. Desi emisiile totale au scazut fata de 1990, aceasta descrestere nu a fost pe masura asteptarilor initiale, din cauza dezvoltarii fara precedent a transporturilor.
Mai multe state membre, inclusiv Slovenia, Suedia si Marea Britanie se asteapta sa isi depaseasca plafoanele de poluare cu oxizi de azot cu doar cateva procente (mai putin de 5%). Pe de alta parte, Franta si Spania estimeaza depasiri ale acestor praguri cu 261 kilotone, respectiv 236 kilotone, echivalentul unor surplusuri de 32% si 28%. Alte state care isi vor depasi limitele de poluare sunt Austria (42%), Belgia (43%) si Irlanda (47%).
miercuri, 5 mai 2010
marți, 20 aprilie 2010
Interzicerea zborurilor, o economie de trei milioane de tone de CO2
Interzicerea zborurilor din cauza eruptiei vulcanului din Islanda a generat o economie de dioxid de carbon estimata la 2,8 milioane de tone pana acum, informeaza The Guardian.
Expertii sustin ca eruptia vulcanului Eyjafjallajokull nu a avut un impact semnificativ in ce priveste clima, insa a generat o mica reducere a poluarii cu dioxid de carbon.
Desi eruptiile masive, cum a fost cea a vulcanului Mount Pinatubo in 1991, pot emite suficienta materie pentru a umbri si a raci planeta, evenimentul din Islanda este foarte mic in comparatie cu acesta. Norul de cenusa nu a ajuns in straturile inalte ale atmosferei, unde ar fi avut cel mai mare efect si contine cantitati mici de sulfuri, care formeaza picaturi de acid sulfuric. Organizatia Mondiala de Meteorologie din Geneva sustine ca orice efect de racire a climei din cauza vulcanului Eyjafjallajokull va fi nesemnificativ.
Un efect mai mare, desi la fel de putin semnificativ in termeni globali, provine din mentinerea avioanelor la sol in intreaga Europa. Potrivit Asociatiei de Transport Ecologic, pana luni inclusiv, interzicerea zborurilor a generat o economie de 2,8 milioae de tone de dioxid de carbon.
Eruptia vulcanica a eliberat dioxid de carbon, insa aceasta cantitate este contrabalansata de catre economiile realizate. La nivel mondial, vulcanii produc circa 200 milioane de tone de dioxid de carbon pe an, potrivit US Geological Survey.

marți, 13 aprilie 2010
Curierul National: Certificatele de CO2 au ajuns si la Bursa de Marfuri

Luni, 12 Aprilie 2010 - 08:20 a|A
Electrocentrale Bucuresti a schimbat cu firma Vitol un milion de certificate de emisii cu efect de sera (EUA) contra unui numar similar de unitati CER (reduceri de emisii certificate) si suma de 1,05 milioane euro, aceasta fiind prima tranzactie de acest tip realizata la Bursa Romana de Marfuri, scrie Mediafax.
Bursa Romana de Marfuri (BRM) a organizat joi prima tranzactie cu certificate CO2. "In cadrul acestei sedinte de tranzactionare electronica, Electrocentrale Bucuresti SA a lansat un ordin de schimb de certificate de emisii de gaze cu efect de sera EUA contra CER, pentru o cantitate de un milion de certificate, raport de schimb 1/1, cu conditia ca ofertantii de CER-uri sa garanteze pana pe 30 aprilie 2010 cu o suma de 16 milioane euro. Ordinele de sens contrar au fost depuse de societatile Vitol si Vertis Environmental Finance LTD. Pretul a variat intre 1,05 si 1,07 euro/certificat, pentru ca, in final, pretul de adjudecare sa se cifreze la 1,05 euro/certificat", a anuntat, vineri, BRM, intr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, pretul reprezinta suma incasata de Electrocentrale Bucuresti in urma schimbului unui certificat EUA contra unui certificat CER. Ofertantul castigator a fost compania Vitol.
Producatorul de energie electrica si termica Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) a mai vandut, pe 16 decembrie 2009, companiei Vitol, cu sediul in Geneva, 2,5 milioane de certificate emisii de dioxid de carbon pentru 35,75 milioane euro, a declarat directorul comercial al companiei, Irina Duica. Directorul comercial al Electrocentrale Bucuresti a mai spus ca la aceasta licitatie publica au mai participat Vertis, Barclays Capital, RBS (Royal Bank of Scotland) si Electrabel.
Ringul certificatelor CO2 a fost lansat la BRM in luna ianuarie 2010 si se adreseaza tuturor detinatorilor de certificate, entitati de stat sau private.
Detinatorii de certificate pot valorifica aceste titluri la BRM, prin lansarea ordinelor de schimb/vanzare de certificate in ringul de tranzactionare.
Curtea de Apel Bucuresti a suspendat, in martie, avizul prin care Comisia Nationala a Valorilor Mobliare a clasificat certificatele de emisii de gaze cu efect de sera drept valori mobiliare, astfel ca investitorii nu mai sunt obligati sa tranzactioneze aceste produse exclusiv pe piata de capital.
Certificatele de emisii de dioxid de carbon sunt tranzactionate ca activ suport din luna decembrie a anului trecut la bursa de la Sibiu, prin intermediul contractelor futures cu scadenta la o zi si livrare fizica in ziua urmatoare. Consiliul de Administratie al BVB a aprobat la jumatatea lui martie tranzactionarea acestor certificate si la Bucuresti.
Un certificat de emisii de gaze cu efect de sera confera dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon echivalent intr-o perioada definita. Pentru perioada 2008 - 2012, plafonul european este de 2,08 miliarde tone de emisii anual. Din aceasta valoare, plafonul Romaniei este de 75,9 milioane de tone anual, adica 3,6%.
Sibex a lansat tranzactiile cu certificate CO2 la sfarsitul lunii decembrie, dar primul schimb a avut loc pe 22 ianuarie. Bursa din Sibiu percepe un comision de 0,6 lei pentru tranzactionarea unui contract pe certificatele de emisii CO2, costurile fiind mai mici decat pe Bluenext, cea mai mare bursa europeana care tranzactioneaza certificate de emisii.
Contractele cu emisii CO2 au scadenta la o zi si livrarea la scadenta, pretul fiind negociat in lei. Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucuresti a aprobat pe 12 martie modificarea Codului Bursei, pentru a oferi investitorilor posibilitatea sa tranzactioneze certificate de emisii CO2. Dupa modificarea Codului BVB, urmeaza sa fie realizate modificarile necesare la Depozitarul Central, care va face decontarile.

miercuri, 24 martie 2010
Evenimentul Zilei: Cum se stinge lumina, in direct, la o ora de varf
Toată lumea care vrea să participe este rugată să stingă lumina, fie că se află în Bucureşti, fie în alte zone ale ţării. Sâmbătă, de la ora 20.30, mulţi vor alege să rămână în beznă, timp de o oră, pentru a susţine campania globală de protejare a Pământului.
Peste 1.100 de oraşe din 92 de ţări sunt înscrise în acest an pentru Earth Hour. Printre acestea se află şi 22 oraşe din România.
Mihai Mărgineanu susţine un concert fără curent
„Este cea mai mare manifestare de mediu din lume. Anul trecut a adunat în jur de un miliard de oameni. Pentru noi, succesul a însemnat participarea a două milioane de cetăţeni, aproximativ 10% din populaţia României, şi ne străduim să se întâmple cel puţin la fel şi acum”, a declarat Zoli, de la Sistem,

luni, 22 martie 2010
KDF Energy a obţinut în instanţă suspendarea unui aviz al CNVM
Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la finele săptămâ-nii trecute, avizul dat de Comisia Naţională a Valorilor Mo-biliare (CNVM) prin care certificatele de emisii de gaze cu efect de seră au fost calificate drept valori mo-biliare.
Certificatele vor putea fi tranzacţionate acum şi în afara pieţei de capital.
Arbitrul pieţei de capital are la dis-poziţie cinci zile pentru a face recurs.
KDF Energy, o societate care se ocupă de intermedierea tranzacţiilor cu certificate de emisii de gaze, ceruse în instanţă suspendarea avizului CNVM, susţinând că acesta a bulversat piaţa certificatelor CO2, venind în contradicţie cu reglementările Ministerului Economiei şi Ministerului de Finanţe care califică certificatele CO2 drept "commodities" (mărfuri).
Miza celor două abordări constă, de fapt, în TVA-ul pe care trebuie să îl plătească cei care tranzacţionează certificate. Dacă certificatele CO2 sunt calificate drept valori mobiliare, ele nu mai sunt purtătoa-re de TVA, situaţie care se schimbă dacă ele sunt calificate drept mărfuri.
În februarie, anul acesta, CNVM a înregistrat certificatele de emisii de gaze cu efect de seră drept valori mobiliare şi a stabilit că transferul acestora se va desfăşura exclusiv prin brokeri autorizaţi. Ca excepţie, operatorii de instalaţii poluante, cărora le sunt alocate certificate de emisii, vor putea efectua tranzacţii cu aceste instrumente prin intermediul unui intermediar şi pe cont propriu.
* Decizia Curţii de Apel afectează piaţa certificatelor CO2
Conducerea Bursei de la Sibiu, singura piaţă din România pe care se pot tranzacţiona certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, consideră că decizia instanţei are efecte negative asupra tranzacţiilor cu certificate CO2.
"Considerăm că decizia Curţii de Apel, luată cu o rapiditate neverosimilă, blochează practic eforturile CNVM şi ale Sibex de a crea o piaţă naţională organizată şi transparentă a certificatelor de emisii şi trimite, din nou, tranzacţiile cu aceste certificate în zona gri a băieţilor deştepţi".
Potrivit conducerii Sibex, avizul CNVM a aliniat legislaţia autohtonă iniţiativelor altor ţări din Uniunea Europeană care încearcă să creeze un cadru transparent şi organizat pentru tranzacţionarea certificatelor CO2.

Peste 300 de milioane de euro, din certificatele de emisii nefolosite
Romania a poluat anul trecut cu 38% mai putin decat avea dreptul in baza Protocolului de la Kyoto, astfel ca detinatorii de certificate, entitati de stat sau private, ar putea tranzactiona titlurile a caror valoare insumeaza aproximativ 380 milioane euro la cotatiile actuale de pe bursele externe.
Poluatorii au ramas cu 29 de milioane de certificate verzi, al caror pret unitar pe bursele externe specializate este de circa13 euro.
Secretarul de stat in Ministerul Mediului si Padurilor Mircea Cotosman a declarat ca Romania a transmis, in martie, ultimul inventar national al emisiilor de gaze cu efect de sera, avand ca an de referinta 2009. Documentul indica un nivel al emisiilor cu circa 38% mai scazut decat valoarea-tinta medie prevazuta de Protocolul de la Kyoto pentru perioada 2008-2012.
"Scaderea a fost determinata, in principal, de reducerea productiei industriale si restructurarea economica", a spus secretarul de stat.
Protocolul de la Kyoto obliga statele ca in fiecare an, din 2008 si pana in 2012, sa reduca emisiile poluante cu 8% fata de nivelul din 1989. Prin Protocolul de la Kyoto, Romania are alocata pentru fiecare dintre acesti ani o cota anuala de poluare de 75,9 milioane de tone de dioxid de carbon.
Intrucat in 2009 instalatiile industriale romanesti au eliberat in atmosfera doar putin peste 47 de milioane tone, surplusul de drept de a polua ar putea fi vandut.
Un certificat de emisii de gaze cu efect de sera confera dreptul de a emite o tona de dioxid de carbon intr-un an, astfel ca detinatorii de certificate ar putea valorifica un numar de aproximativ 29 de milioane de astfel de titluri.
Pretul mediu al unui astfel de certificat pe cele mai importante trei burse europene unde ele se tranzactioneaza este de aproape 13 euro, astfel ca posesorii ar obtine pentru toate acestea un pret in jurul a 380 de milioane de euro.
Dupa numarul de certificate alocate pentru perioada 2008 -2012 cei mai mari poluatori din Romania sunt ArcelorMittal Steel Galati - aproximativ 71 de milioane de certificate, Complexul Energetic Turceni - 34 de milioane, Complexul Energetic Rovinari - 28 de milioane, Electrocentrale Deva - 20 de milioane, Complexul Energetic Craiova - Isalnita - 17 milioane, RAAN Sucursala Romag Termo - 14 milioane, Lafarge Medgidia - 12,3 milioane, Arpechim Pitesti - 9,6 milioane, potrivit datelor bursei din Sibiu, unde certificatele se tranzactioneaza la preturi apropiate de cotatiile externe.
La nivel european, cele mai mari burse pentru tranzactionarea acestor certificate sunt Bluenext, European Climate Exchange si Intercontinental Exchange. (Mediafax)

vineri, 12 martie 2010
Clima Romaniei se schimba deja, potrivit cercetatorului ONU, Roxana Bojariu
Incalzirea climatica a devenit recent chiar subiect de scandal: meteorologii sunt invinuiti ca nu mai nimeresc prognozele, iar cercetatorii de la ONU ca manipuleaza informatiile in favoarea schimbarilor climatice. Scepticii spun ca incalzirea nu exista, insa oamenii de stiinta ne demonstreaza ca avem de-a face cu o reala problema.
Valul de frig din aceasta iarna a fost exact ce le trebuia scepticilor climatici pentru a afirma fie ca incalzirea globala nu exista, fie ca a luat o pauza. Insa cercetatorul roman la ONU, Roxana Bojariu, ne atrage atentia sa nu facem confuzie intre vreme si clima. “Vremea este ceea ce simtim noi in fiecare zi, azi si maine, ceea ce resimt organele noastre. Clima este ceea ce poate fi observat de-a lungul deceniilor si ea nu este facuta dintr-un singur fenomen”, a declarat Roxana Bojariu pentru REALITATEA.NET. O iarna mai friguroasa nu inseamna ca nu exista incalzire globala, este un singur fenomen. Daca iernile cu valuri de frig se vor repeta de-a lungul a multi ani, abia atunci vom putea vorbi de o schimbare a climei.
Incalzirea globala are loc si este dovedita stiintific prin inregistrarea si studierea istoriei climatice inregistrate, din secolul 19 pana acum: cercetatorii arata ca tendinta ultimilor 30 de ani este de incalzire. Pe baza estimarilor, si nu prognozelor care sunt realizate pentru maxim 14 zile, se pare ca anul 2010 va fi unul dintre cei mai calzi din istoria inregistrata, la nivel global. Pana acum, recordurile de caldura au fost obtinute in anii 1998, 2005 si 2007. Anul 2010 ar putea ajunge la nivelul celui din 2005, insa acestea sunt estimari, iar diversi factori ar putea sa schimbe situatia, sublinieaza Roxana Bojariu. Cercetatorul ne arata ca daca, de exemplu, va exista o puternica eruptie vulcanica, anul nu se va mai face atat de cald, intrucat cenusa vulcanica imprastiata prin atmosfera nu va lasa radiatiile sa treaca.
In Romania, schimbarile climatice se fac deja resimtite: temperaturiile medii au crescut usor, iar precipitatiile au inceput sa devina mai rare vara, mai ales in zonele extracarpatice, spune Roxana Bojariu. Aceasta va fi o adevarata problema, pentru ca in tara noastra cantitatea cea mai mare de precipitatii se inregistreaza pe timpul verii. Frecventa si intensitatea valurilor de caldura si ale secetelor vor creste, insa o data cu ele se vor inregistra mai multe precipitatii abundente intr-o perioada scurta de timp, raspunzatoare pentru inundatii. Prin urmare, vor creste fenomenele extreme.
Primavara tinde sa vina mai devreme, iar vara sa dureze mai mult. Incalzirea globala se resimte altfel de la regiune la regiune, mai mult sau mai putin, din cauza specificului local. “Clima Romaniei se schimba deja”, atrage atentia cercetatorul. “Din punct de vedere climatologic, Romania, si mai ales partea de sud a tarii, este din ce in ce mai vulnerabila la fenomenul de desertificare. Climatic, exista conditiile, dar desertificarea depinde si de alti factori, precum de natura solului sau de interventia omului”, a precizat Roxana Bojariu. “Daca oamenii vor gestiona bine situatia, atunci desertificarea nu va aparea sau va fi in proportii mai mici”, atentioneaza cercetatorul ONU.
Roxana Bojariu le transmite scepticilor climatici si oamenilor care spun ca nu “cred” in existenta incalzirii globale sa se informeze, intrucat doar astfel vor reusi sa inteleaga ce se intampla.
“Nu este vorba de credinta in ceva, este vorba de aflarea informatiilor stiintifice, sa citeasca, sa se documenteze si sa isi faca o opinie informata”, transmite cercetatorul ONU.
Cercetatoarea Roxana Bojariu este implicata in redactarea Raportului IV al Grupului de Lucru Interguvernamental asupra Schimbarilor Climatice al ONU (IPCC)
Sursa: Realitatea

Abonați-vă la:
Postări (Atom)