luni, 13 februarie 2012

Ne incalzim cu energie poluanta


Fenomenele meteo extreme, seceta prelungita din 2011 si temperaturile extrem de scazute de la inceputul lunii februarie, au fortat autoritatile sa apeleze din ce in ce mai mult la sursele de energie extrem de poluante, in speta carbunii.

Potrivit Raportului de monitorizare al pietei de energie electrica pentru 2010 al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) emisiile medii de CO2 eliberate de aceasta sursa de energie sunt de 966 g/kWh.

Astfel, termocentralele au produs cu 7% mai multa energie in cea mai friguroasa perioada de pana acum, 29 ianuarie – 2 februarie, potrivit datelor furnizate de Transelectrica pentru Green Report.

„Productia pe carbune a crescut cu 7,2%, iar pe hidrocarburi a scazut cu 5,1%”, au spus reprezentantii Transelectrica. Potrivit datelor furnizate, cantitatea de energie produsa in termocentralele pe carbune, in perioada, 29 ianuarie – 2 februarie, a crescut de la, 18.529 MWh/h, cat a s-a inregistrat pentru perioada 22 ianuarie – 26 ianuarie, la 19.850 MWh/h.

Varful de productie a fost inregistrat in data de 1 februarie, la ora 19:00, cand productia pe carbune a fost de 4.256 MWh/h.

800.000 de tone de carbune folosite la Turceni

„Consumul mediu pe zi la Turceni este de 36.000 de tone de carbune. In luna ianuarie 2012 am consumat peste 800.000 tone, cu 100.000 tone mai mult fata de perioada similara din 2011 ”, a declarat, pentru Green Report, directorul Diviziei de Energie CET Turceni, Marian Motocu.

In 2010, Complexul Energetic Turceni a emis, potrivit raportarii facute catre Agentia Nationala de Protectie a Mediului, aproape 6 milioane (5.816.735) de tone de CO2, adica o medie lunara de 483.333 de tone de CO2 la un consum de aproximativ 700.000 de tone de carbune ars in fiecare luna.

La un calcul simplu suplimentarea cu 100.000 de tone de carbune, in saptamanile de ger din ianuarie 2012, au crescut cu aproape 70 de mii de tone cantitatea medie de CO2 emisa doar de Complexul Energetic Turceni. Rezulta ca ianuarie 2012 , comparativ cu perioada similara a anului 2010, peste 552.000 de tone CO2 au ajuns in aer din cauza iernii grele din Romania.

Daca consumul de carbune va fi cel putin la fel de mare si in luna februarie Turceniul isi va pastra pozitia de lider in topul celor mai poluante companii din Romania. Pe locul doi este Complexul Energetic Rovinari cu 4,7 milioane tone de CO2 emise, urmat de AcelorMittal cu aproape 4,6 milioane de tone de CO2, potrivit datelor prezentare de ANPM pentru 2010.

Potrivit datelor estimative pentru 2011 publicate de Institutul National de Statistica , energia electrica produsa in termocentralele clasice avea o pondere de 54% in totalul energie produse in Romania, in crestere cu 7,7% fata de anul 2010.

In 2011, productia din termocentrale a fost de 33314,9 milioane KWh in crestere cu 5305,9 milioane KWh (+18,9%). Productia din hidrocentrale a fost de 15033,5 milioane KWh in scadere cu 5097,7 milioane kWh (-25,3%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 11747,2 milioane KWh in crestere cu 123,7 milioane kWh (+1,1%).

miercuri, 8 februarie 2012

Eolienele au generat 1,6% din energia electrica din Romania in 2011


Centralele eoliene au devenit oficial cea de-a patra sursa de energie electrica, generand anul trecut 1,6% din total energiei electrice produse in Romania, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).

“Salutam faptul ca productia eolina a devenit vizibila in statisticile oficiale. O buna parte din productia centralelor eoliene a fost generata in toamna anului trecut si a suplinit in buna masura scaderea de productie a Hidroelectrica provocata de seceta accentuata”, a declarat, pentru Green Report, consultantul Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana, Ionel David.

Astfel, productia din centralele electrice eoliene in anul 2011 a fost de 948,7 milioane KWh in crestere cu 946,2 milioane KWh fata de anul 2010.

Din totalul energiei electrice produse in 2011, termocentralele clasice au generat 54,6%, hidrocentralele 24,6%, iar centrala nucleara de la Cernavoda 19,2%.

CEZ Romania a primit aproximativ 43% din certificatele verzi emise in 2011


Grupul CEZ Romania a primit aproximativ 720.000 de certifcate verzi din totalul de peste 1,5 milioane emise in 2011, a declarat pentru Green Report directoril Diviziei Productie Energie din cadrul CEZ Group in Romania, Ondrej Safar.

“Parcul Eolian CEZ a produs in anul 2011 peste 620.000 MWh. Pentru productia realizata, Parcul Eolian CEZ a obtinut in 2011 aproximativ 720.000 de certificate verzi, reprezentand o cota de aproximativ 43% din piata”, a spus Safar, director al Diviziei Productie Energie din cadrul CEZ Group in Romania.

Potrivit acestuia, in prezent, se continua constructia celei de a doua etape a proiectului eolian, cu realizarea infrastructurii si a turbinelor de la Cogealac. Pana in prezent fiind instalate 135 turbine in faza de la Fantanele si 20 la Cogealac. „In 2012 ne-am propus sa finalizam constructia si punerea in functiune a ambelor parti ale proiectului eolian de la Fantanele, Cogelac si Gradina, care insumeaza 240 de turbine eoliene; si asteptam asadar o crestere a numarului de certificate verzi alocate, comparativ cu anul 2011. Valoarea acestor certificate este stabilita de catre piata, la conditiile din momentul la care se opereaza tranzactiile, intre 27 – 55 euro/certificat”, a mai spus reprezentantul CEZ.

De asemenea, Grupul CEZ a anuntat recent intentia de a-si largi portofoliul in domeniul energiei regenerabile, propunand-si o tinta de 3000 de MW capacitate totala instalata pana in anul 2016. Zonele vizate pentru aceste investitii sunt Romania, Polonia si Germania.

Astfel, CEZ a achizitionat sistemul hidroenergetic de langa Resita, judetul Caras Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crainicel 1, Crainicel 2 si Breazova) si amenajarile hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Valiug si Secu, avand o capacitate totala instalata de aproximativ 18 MW si o productie de circa 70GWh/an.

„Grupul CEZ investeste in reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Resita in scopul cresterii eficientei, capacitatea de productie urmand sa se ridice la peste 20 MW dupa finalizarea procesului de reabilitare”, potrivit lui Safar.

Grupul CEZ investeste, in zona Dobrogea, 1,1 miliarde euro in realizarea celor mai mari parcuri eoliene pe uscat din Europa, cu o putere totala instalata de 600 MW: Parcurile Eoliene CEZ de la Fantanele, Gradina si Cogealac.

Constructia parcurilor amplasate la nord de Constanta se desfasoara in mai multe etape - prima, aflata la Fantanele, include 139 de turbine eoliene cu o capacitate de 347,5 MW. Cea de-a doua etapa se desfasoara in zona Cogealac si Gradina, include 101 turbine cu o capacitate totala de 252,5 MW. Intreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ este preconizata sa fie pusa in functiune pana la sfarsitul anului 2012.

La finalizarea ambelor etape ale proiectului, CEZ va putea furniza 10% din totalul energiei regenerabile produse in Romania, incluzand marile hidrocentrale. In vederea indeplinirii directivei UE de a asigura provenienta a 20% din productia totala de energie electrica din surse regenerabile pana in anul 2020, investitia derulata de Grupul CEZ in Dobrogea este una deosebit de importanta.

luni, 6 februarie 2012

Economia UE, insanatosita prin reducerea poluarii


Un studiu publicat de Uniunea Europeana arata ca daca statele membre isi vor atinge tintele de reducere a emisiilor poluante, de 20%-30%, propuse pentru 2016-2020, consecintele asupra economiei vor fi dintre cele mai bune.

Studiul arata ca indeplinirea acestui obiectiv, caruia insa unele state UE i se opun, va aduce economii de 31,3 miliarde de euro, anual, numai in zona cheltuielilor cu carburantii fosili.

Cheltuielile prevazute pentru combaterea poluarii vor scadea, de asemenea, anual, cu 3,6 miliarde de euro, iar in sanatate, tot in acelasi interval 2016-2020, cheltuielile vor fi reduse cu pana la 7,6 miliarde euro anual.

Iar tarile sarace din Europa Centrala si de Est vor avea posibilitatea sa-si micsoreze costurile investitiilor, gratie scaderii emisiilor de carbon.

De aceeasi parere este si ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Andreas von Mettenheim, care puncta, in cadrul unui seminar, ca „in viitoarea decada, Europa va trebui sa accepte provocarea unei cresteri economice, sa creeze noi locuri de munca si sa reduca gazele cu efect de sera”.

Daunele pe care le aduce poluarea aerului sanatatii si mediului insumeaza anual, in Uniunea Europeana (UE), 100 de miliarde de euro, potrivit unui Raport al Agentiei Europene pentru Mediu (AEE), realizat in 27 de state europene.

Pe cap de locuitor, costurile au fost evaluate de catre AEE, anual, la 200-300 de euro, iar, in 2009, emisiile poluante provenite din 10.000 de mari uzine si instalatii electrice din UE au avut un impact asupra sanatatii oamenilor si asupra mediului, evaluat intre 102 si 169 de miliarde de euro.

marți, 6 decembrie 2011

Senatul a aprobat noul sistem de promovare a surselor regenerabile de energie


Senatul Romaniei a aprobat astazi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/2011 privind modificarea si completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Proiectul a fost aprobat cu 75 de voturi “pentru” si 31 de voturi “contra”.

Intrucat Senatul a fost prima camera sesizata, proiectul urmeaza a fi trimis la Camera Deputatilor, care este camera decizionala.

In cazul Ordonantei 88, una dintre cele mai importante prevederi este modificarea numarului de certificate verzi de care beneficiaza producatorii de energie din surse regenerabile.

In cazul exploatarii centralelor hidro cu putere de pana la 10 MW (microhidrocentrale), daca centrala este noua, se vor acorda trei certificate / MWh. Daca este utilizata o MHC retehnologizata, se vor acorda 2 certificate / MWh, iar daca MHC nu este nici noua nici retehnologizata se va acorda un singur certificat verde pentru un MWh.

Potrivit Ordonantei de Urgenta 88, producatorii de energie electrica din sursa eoliana primesc doua certificate verzi / MWh pana in anul 2017 si un certificat / MWh din anul 2018.

Investitii indirecte estimate la 5 miliarde euro

Guvernul a aprobat la mijlocul lunii octombrie proiectul de ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Sistemul de certificate verzi este un mecanism de piata, care va incuraja investitiile in sursele regenerabile de energie in Romania. Prin urmare, va sprijini efortul Romaniei de a atinge, pana in 2020, tintele privind energia regenerabila, fara a distorsiona piata.

Unul dintre cele mai importante efecte al acestei ordonante de urgenta este ca in urmatorii ani se estimeaza investitii directe de 4-5 miliarde euro in energia regenerabila din Romania, a afirmat Dan Plaveti.

Sistemul de promovare instituit prin legea nr. 220/2008 consta in acordarea de certificate verzi producatorilor de energie electrica din surse regenerabile, care sunt vandute mai apoi catre furnizorii consumatori finali de energie electrica din Romania.

Furnizorii sunt obligati sa cumpere anual un numar de certificate verzi calculat in functie de cota stabilita de ANRE aplicata la energia electrica furnizata. Tranzactionarea certificatelor verzi se face pe o piata distincta de piata de energie electrica. Pretul minim si cel maxim al unui certificat verde sunt stabilite de lege intre 27 si 55 de euro.

marți, 22 noiembrie 2011

Romania pe locul 13 in lume privind investitiile in energie regenerabila


Romania a urcat pe locul 13 intre cele mai atractive tari din lume, privind investitiile in energie regenerabila, conform ultimului raport Country Attractiveness Indices, lansat marti de Ernst & Young.

Intrata abia de un an in topul celor mai atractive 40 de tari privind energia regenerabila, Romania urca inca trei locuri in acest clasament, in urma investitiilor masive in proiecte eoliene si a concretizarii proiectului legislativ privind certificatele verzi, aflat in asteptare inca din 2008. Desemnat in cadrul raportului drept unul din cele mai atractive proiecte legislative pe energii regenerabile, Legea 220/2008 a fost aprobata de Comisia Europeana si va fi aplicabila pana la sfarsitul anului.

Desi noua schema de certificate verzi va avea impact asupra tuturor proiectelor de energie regenerabila, se asteapta ca cele eoliene sa genereze cea mai importanta crestere. Daca in 2009, Romania producea doar 12 MW din energii regenerabile, capacitatea de productie a crescut spectaculos in 2010, la 464 MW, iar pana in septembrie anul acesta ea inregistrase un nou salt de 34%, atingand 623 MW.

„Acest salt in indicele calculat de Ernst & Young reflecta noile investitii masive in energii regenerabile atrase deja de Romania – CEZ a finalizat aproximativ 50% din proiectul Fantanele-Cogealac, ce va produce, pana la sfarsitul lui 2012, 600 MW si va fi cel mai mare proiect eolian pe uscat din Europa. In mod similar, Iberdrola a demarat in martie lucrarile la posibil cel mai mare proiect eolian terestru din lume, ce va produce 1.500MW pana in 2017. Si suntem abia la inceput in implementarea noilor facilitati legislative,” a explicat Cornelia Bumbacea, Partener si lider al departamentului Asistenta in tranzactii al Ernst & Young Romania.

Romania a fost inclusa pentru prima data in acest clasament in decembrie 2010 pe locul 22, iar in ultimul an a reusit sa urce noua locuri, depasind tari ca Polonia, Belgia, Irlanda, sau Japonia.

Indicele Ernst & Young analizeaza trimestrial cele mai atractive 40 de tari din lume privind piata interna de energie regenerabila, infrastructura si compatibilitatea acestora cu tehnologiile individuale. Cel mai recent raport, lansat astazi, indica importanta tot mai mare a pietelor din Europa de Est, Orientul Mijlociu, nordul Africii si America Latina. De asemenea, noile prezente in topul celor 40 de tari, precum Ucraina, Ungaria, Israel si Tunisia subliniaza nevoia acuta de energii regenerabile pe care o impartasesc toate tarile din regiune.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Crestere cu 34% a numarului de certificate verzi emise in luna octombrie 2011


Numarul de certificate verzi emise in luna octombrie 2011 a crescut cu 34% comparativ cu perioada similara a anului trecut, si cu 39% fata de luna septembrie 2011. Astfel, in luna octombrie 2011 au fost emise 148.291 certificate verzi, fata de 96.961 in octombrie 2010 si 90.328 in septembrie 2011, potrivit datelor Transelectrica.

Din totalul certficatelor emise in luna octombrie 2011, 124.476 au fost eliberate pentru companiile din sectorul productiei de energie electrica din surse eoliene, 7.443 catre cele care folosesc sursele hidro, 97 pentru sursele fotovoltaice si 16.275 pentru cele care folosesc biomasa.

Certificate verzi in valoare de 65,8 milioane euro

De asemenea, In primele 10 luni au fost emise 1.197.627 de certificate verzi pentru 68 de companii din sectorul productiei de energie electrica din surse regenerabile. Valoarea certificatelor este de circa 65,8 milioane euro, la un pret de 55 euro pentru un certificat verde.

Pana acum in anul 2011 au fost emise 895.722 de certificate verzi pentru energia produsa din surse eoline, 149.628 pentru energia produsa din surse hidro, 1.165 pentru energia produsa din surse fotovoltaice si 151.112 pentru energia produsa din biomasa.

Guvernul a aprobat in prima parte a lunii octombrie 2011 proiectul de ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Sistemul de certificate verzi este un mecanism de piata, care va incuraja investitiile in sursele regenerabile de energie in Romania. Prin urmare, va sprijini efortul Romaniei de a atinge, pana in 2020, tintele privind energia regenerabila, fara a distorsiona piata.

Unul dintre cele mai importante efecte al acestei ordonante de urgenta este ca in urmatorii ani se estimeaza investitii directe de 4-5 miliarde euro in energia regenerabila din Romania, potrivit presedintelui Agentiei Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, Dan Plaveti.
Sistemul de promovare instituit prin legea nr. 220/2008 consta in acordarea de certificate verzi producatorilor de energie electrica din surse regenerabile, care sunt vandute mai apoi catre furnizorii consumatori finali de energie electrica din Romania.

Furnizorii sunt obligati sa cumpere anual un numar de certificate verzi calculat in functie de cota stabilita de ANRE aplicata la energia electrica furnizata. Tranzactionarea certificatelor verzi se face pe o piata distincta de piata de energie electrica. Pretul minim si cel maxim al unui certificat verde sunt stabilite de lege intre 27 si 55 de euro.