sâmbătă, 31 iulie 2010

ANALIZA: Masurile climatice la nivel global vor astepta inca doi ani


Masurile ambitioase la nivel global menite sa elimine cauzele schimbarilor climatice vor mai avea de asteptat cel putin doi ani, pana cand se vor estompa efectele crizei financiare.

Vestea nu e prea buna, avand in vedere ca un recent raport american trage un nou semnal de alarma, aratand ca ultimele trei decenii au inregistrat unul dupa altul recorduri de temperaturi la nivel global, subliniaza o analiza a agentiei Reuters.

Recesiunea care a lovit statele industrializate a concentrat in primul rand atentia asupra costurilor pe care le implica reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (GHG). Iar argumentele ecologistilor au suferit la randu-le o lovitura serioasa in decembrie, la reuniunea COP 15 de la Copenhaga, cand liderii lumii au esuat in adoptarea unui acord de reducere a emisiilor.

Negocierile climatice au continuat si la reuniunea ONU de la Bonn, din aceasta saptamana, insa proiectul acordului e la fel de vag in privinta tintelor sau a calendarului reducerii de emisii. ”Banuiesc ca vom avea parte de o lunga perioada de incetinire a avansului pe aceasta cale. Vom avea nevoie de doi – trei ani de-acum incolo pentru a atinge acel momentum politic necesar”, comenteaza Tom Burke, analist la Imperial College din Londra.

Piata globala a energiei va atinge noi recorduri in 2010, gratie sprijinului si subventiilor, insa un acord climatic ar impulsiona investitiile verzi cu mult peste actualul nivel, de 200 de miliarde anual. Consensul global ar adauga totodata noi presiuni pentru introducerea sistemelor nationale de reducere a emisiilor.
Iata insa ca SUA si Australia au confirmat saptamana trecuta ca vor amana legislatia necesara pentru instalarea sistemelor „cap and trade”.

In cel mai bun caz, legislatia climatica va fi adoptata in SUA numai daca presedintele Barack Obama va reusi sa castige al doilea mandat la Casa Alba, in 2013, este de parere profesorul Robert Stavins, de la Harvard University. Amanarile din SUA vor crea o ”dezamagire majora” in randul guvernelor si grupurilor ecologiste, comenteaza si Robert Watson, om de stiinta si oficial al ministerului britanic al Mediului. ”Oare ce fel de semnal transmite acest lucru celorlalte guverne, in perspectiva viitoarelor negocieri de la Cancun si mai departe?”, se intreaba acesta acesta, referindu-se la urmatoarea mare conferinta pe schimbari climatice a ONU, ce va avea loc la finele anului, in Mexic. Negocierile COP 16 vor avea ca scop semnarea unui nou acord global care sa inlocuiasca actualul Protocol de la Kyoto, care expira in 2012.

Tinta 2 Celsius, imposibil de atins

Negocierile din ce in ce mai lipsite de vlaga sunt cauzate partial si de o anumita recunoastere a neputintei.

”Guvernele au incercat sa se uite putin mai incolo si au vazut ce va implica crearea unui sistem energetic neutru din punct de vedere al carbonului si si-au zis ?”, explica Tom Burke.

Cand vorbim de schimbarile necesare pentru a stopa schimbarile climatice ne referim in principiu la renuntarea modelului de business specific companiilor petroliere, mai arata el.

In conditiile amanarilor din SUA si Australia, China si alte economii emergente vor opune o rezistenta mai scazuta din partea industriilor bazate pe combustibili fosili. In ciuda ambitiilor sale in sectorul energiilor regenerabile, emisiile de carbon ale Chinei cresc. Insa actiunea trebuie sa inceapa din statele dezvoltate, considerate jucatorii cheie in procesul ONU.

Tinta pe termen lung, de limitare a cresterii temperaturii globale la 2 grade Celsius pana la sfarsitul secolului, pare astazi imposibil de atins. “Tinta este de neatens din motive tehnice”, explica Richard Tol, profesor cercetator la Institutul de Cercetare Economica si Sociala din Dublin. La randu-I, Robert Stavins o considera “imposibil de atins, din ratiuni politice”.

La acestea contribuie, fara indoiala, si “climategate”-ul de la sfarsitul anului trecut, cand raportul ONU privind schimbarile climatice a fost pus sub semnul intrebarii dupa descoperirea a doua mari erori.

Mediul privat promoveaza legislatia de mediu


Locuitorii Bucurestiului si judetului Ilfov vor primi in urmatoarea perioada brosura “Ecoatitudine”, realizata de Agentia pentru Protectia Mediului si Garda de Mediu cu fonduri provenite din mediul privat. Acesta este un prim semn ca, in absenta fondurilor publice destinate informarii populatiei, companiile inteleg sa sustina promovarea legislatiei de mediu.

Brosura “Ecoatitudine”, realizata in colaborare cu grupul de presa ”Reporter”, contine informatii utile cu privire la legislatia de mediu si la obtinerea actelor de reglementare si a fost editata in cadrul proiectului “Ecoatitudine: Responsabilitate, Informatie, Actiune”.

“Initiativa se datoreaza modificarilor legislative din domeniul mediului din ultima perioada. Incercam sa punem in tema atat agentii economici, cat si populatia, cu prevederile legislatiei de mediu”, a declarat Mihaela Saceanu, director al Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Bucuresti (ARPMB). Ea a propus ca brosura Ecoatitudine sa fie distribuita si in scoli.

Site de legislatie de mediu

Brosura va fi publicata in 200.000 de exemplare, care vor fi distribuite prin posta si prin intermediul primariilor, in Bucuresti si in judetul Ilfov.
Potrivit initiatorilor proiectului, brosurile vor ajunge in proportie de 60% la agentii economici si 40% la populatie. “Proiectul incearca sa faca primul pas catre normalitate si sa faca trecerea de la vorbe la fapte”, a declarat Stere Cretu, directorul Grupului de presa “Reporter”.

Diseminarea informatiilor legislative va fi completata prin organizarea unui workshop si prin realizarea unui site de legislatie.
Initiativa a fost sustinută de Vivani Salubritate, Setcar S.A. Brăila, OMV Petrom S.A., Romaqua Group S.A. BORSEC şi S.C. Picovit Rom - Impex
S.R.L

Parc eolian de 200 MW la Casimcea


Dobrogea va avea un nou parc eolian, construit prin intermediul unui parteneriat romano-austriac, potrivit unui proiect aflat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Mediului si Padurilor.

Proiectul presupune amplasarea a 43 de turbine eoliene cu o capacitate totala de pana la 201MW in apropierea comunei Casimcea, judetul Tulcea. Energia electrica anuala neta estimata a fi produsa prin activitatea proiectului este de aproximativ 608 GWh, când proiectul va fi complet operational.

Inceperea lucrarilor de constructiei a parcului eolian este estimata pentru iunie 2011, iar exploatarea acestuia este programata pentru ianuarie 2012.

Reducere de peste 550.000 t CO2

Proiectul este dezvoltat de S.C. Alpha Wind S.R.L. şi SC CAS Regenerabile SRL, cu capital austriac, prin mecanismului de Implementare in Comun (JI). Potrivit documentului aflat in dezbatere publica, proiectul eolian de la Casimcea va dispune de 43 de turbine de ultima generatie, cu o putere de 2,3 MW pe turbina.

Energia electrica va fi introdusa in retea la o noua statie de transformare de 400/110kV, amplasata la vest de de satul Rahman, care va fi construita de dezvoltatori.

Studiile efectuate de dezvoltatorii proiectului arata ca, prin inlocuirea producerii de energie electrica pe baza de combustibili fosili din reteaua electrica nationala se vor reduce aproximativ 560.124 t de CO2 pe an.

joi, 29 iulie 2010

Borbely cere gestionarea deseurilor in Buzau

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a atras atentia consilierilor judeteni din Buzau, care blocheaza de mai multe luni un proiect de gestionare a deseurilor, ca trebuie sa-si schimbe atitudinea si sa voteze pentru implementarea proiectului, in caz contrar riscand sanctiuni de la autoritati, anunta Mediafax.

Borbely, a declarat, joi, la Buzau, ca proiectul privind Sistemul de Management Integrat al Deseurilor in judetul Buzau, denumit Masterplan, trebuie aprobat de consilierii judeteni buzoieni.

Ministrul a spus ca, daca alesii din Consiliul Judetean nu vor aproba proiectul, Buzaul va pierde 35 de milioane de euro, bani care ar veni de la Uniunea Europeana, iar pentru acest lucru consilierii vor fi aspru sanctionati de electorat.

Borbely a adaugat ca, daca Masterplan-ul nu se va aproba, Uniunea Europeana va sanctiona dupa 2014 ministerul de resort, iar ministerul, la randul sau, isi va indrepta sanctiunile catre Consiliul Judetean si catre cei care nu au vrut sa voteze pentru implementarea proiectului.

In acest context, ministrul Mediului i-a invitat pe factorii responsabili de la Buzau la Bucuresti, pentru a le explica personal cum se va realiza proiectul privind gestionarea deseurilor in judetul mentionat.

"Ii invit saptamana viitoare pe toti cei interesati la Bucuresti, sa clarificam aceste probleme, altfel, daca intr-o luna de zile nu se va aproba Masterplan-ul, judetul Buzau este in pericol de a pierde 35 de milioane de euro destinati implementarii acestui sistem. Nu putem creste costurile sistemului de gestionare a deseurilor pe spinarea cetateanului", a declarat ministrul Mediului.

PDL si PNL blocheaza proiectul

Cei care blocheaza de mai multe luni aprobarea Masterplan-ului sunt consilierii PDL si PNL, care au respins proiectul de patru ori ani pana acum.

"Este un proiect de o importanta deosebita pentru comunitatea buzoiana, un proiect pe care consilierii PNL si PDL il iau in deradere, de fapt e o bataie de joc la adresa locuitorilor judetului Buzau, pentru ca nu dau posibilitatea celor indreptatiti sa intocmeasca proiectul si sa-l depuna la Ministerul Mediului, pentru accesarea unui program de finantare de 33,5 milioane de euro cu o contributie a Consiliului Judetean de doar 2,6 milioane de euro. Cred ca aici sunt alte interese si ar fi interesant ca si alte organisme ale statului sa se intereseze de acest lucru", a declarat, la ultima sedinta a CJ Buzau, presedintele Victor Mocanu.

Proiectul prevede realizarea unor rampe ecologice in noua zone din judet si ar urma sa se dezvolte pe o perioada de 30 de ani, cele mai multe fonduri urmand sa vina de la Uniunea Europeana.

In prezent, in judetul Buzau exista o singura rampa ecologica, la Galbinasi, care apartine societatii RER. Prin blocarea proiectului, Buzau ar putea pierde o finantare de peste 33 de milioane de euro din partea Uniunii Europene.

miercuri, 28 iulie 2010

Actionarii Oltchim cer socoteala conducerii pentru penalizarile CE


"Suparati" ca Oltchim are de platit o penalizare de 14,3 milioane de euro pentru nereturnarea la timp a certificatelor de emisii de noxe, actionarii combinatului cer explicatii managementului. Grupul industrial PCC SE, care detine o participatie de 12%, a cerut si Comisiei Europene o investigatie in ce priveste motivul real pentru care Oltchim nu a respectat legislatia comunitara.

Recent, Guvernul a cerut CE o derogare pentru a scuti de la plata unor penalizari de 21,3 milioane de euro un numar de 13 companii care nu au returnat certificatele de emisii. Din aceasta suma, datoria Oltchim se ridica la 14,3 milioane de euro.

PCC mentioneaza ca obligatiile companiilor romanesti nu sunt cu nimic diferite fata e cele ale companiilor europene. Toate statele UE sunt datoare sa implementeze un sistem de cot de emisii, alocate si comercializate in spatiul comunitar.

„Managementul Oltchim nu poate sustine ca nu era la curent cu aceasta legislatie sau ca a interpretat-o gresit, deoarece Oltchim nu este in primul sau an de aplicare a legislatiei privind cotele de emisii, ci in al treilea an - potrivit Planului Anual de Alocare, companiei Oltchim i-au fost alocate cote de emisii incepând cu anul 2007”, considera grupul industrial PCC.

Cand au cerut suspendarea sanctiunii, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului si Departamentul pentru Afaceri Europene au motivat ca este prima data cand se aplica penalizari in Romania si ca acestea ar avea impact economic si social.

Oltchim spune ca a interpretat legea gresit

Conducerea Oltchim s-a aparat in urma cu o saptamana, aratand ca detinea certificatele la 30 aprilie 2010 si ca returnarea certificatelor catre Registrul National al Emisiilor de Gaze cu efect de sera a fost intarziata din cauza unei erori de interpretare a prevederilor legale, independente de managementul companiei.

Grupul PCC sustine totusi ca legislatia privind emisiile este foarte clara si nu a avut loc nicio modificare recenta care sa indreptateasca Oltchim sa nu isi indeplinasca obligatiile.

„Exista riscul ca orice derogare acordata Oltchim de la plata penalizarii sa fie asimilata unui ajutor de stat, având in vedere ca majoritatea companiilor din România si-au indeplinit obligatiile referitoare la returnarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera”, sustine PCC.

Pentru ca Oltchim sa redevina viabila, PCC considera ca sunt necesare restructurarea eficienta a activitatii companiei, a proceselor sale tehnologice, si de schimbarea conducerii ineficiente care nu respecta standardele de afaceri si cadrul legislativ european.

Pata de petrol in largul Louisianei


O pata de petrol de dimensiuni reduse este vizibila deasupra putului de petrol lovit de o barja, in largul coastelor statului Louisiana, a comunicat Paza de Coasta din SUA, informeaza AFP, citat de Mediafax.

Putul de petrol, situat la 104 kilometri sud de New Orleans (sudul Statelor Unite), intr-o zona mlastinoasa accesibila doar cu nava, s-a rupt dupa ce a fost lovit de o barja trasa de un remorcher.

Martorii au declarat ca au vazut petrol tasnind la o inaltime de sase metri din put, acesta fiind instalat la 1,8 metri sub apa. Paza de Coasta a precizat ca nu este in masura sa confirme aceste informatii.

Potrivit Pazei de Coasta, doar o mica pata de petrol este vizibila la suprafata, chiar deasupra putului.

"Vapori de gaze si de apa ies la suprafata, precum si o cantitate mica de petrol", a declarat amiralul Thad Allen, responsabil de gestionarea scurgerilor de petrol.

O echipa a Pazei de Coasta din Mobile (Alabama, sud) si un elicopter din New Orleans cu un inspector de poluare marina la bord au fost trimise la fata locului.

Accidentul nu are nicio legatura cu mareea neagra care afecteaza Golful Mexic de trei luni.

Eolica intra in “vanarea de vant” de la Cogealac


Compania Eolica Dobrogea, aflata in concurenta cu grupul CEZ in calitatea de dezvoltator al viitorului parc eolian aI berdrola de la Cogealac, a solicitat primariei comunei organizarea unui referendum.

Prin acesta, membrii comunitatii locale ar urma sa hotarasca modul in care va fi folosit potentialul energetic eolian al zonei, anunta un comunicat de presa al companiei.

Mai exact, acestia ar trebui sa indice carei companii ii vor inchiria terenurile pe care vor fi construite turbinele eoliene.

Eolica Dobrogea, spun reprezentantii companiei, a parcurs toate etapele prevazute de legislatia in vigoare si a obtinut aprobarea Studiului de Solutie pentru conectarea la reteaua electrica de transport pentru 1.500 MW, Avizul Tehnic de Racordare pentru 600 MW si avizarea Proiectului Tehnic al Statiei electrice de transformare 220/400 kV Extindere Tariverde de catre Transelectrica.

Deocamdata, la solicitarea Eolica nu are cine sa raspunda, avand in vedere ca aseara primarul comunei Cogealac, Kati Hristu, a fost arestat pentru incitare la violentele de luni, soldate cu cinci raniti.

Pregatiri pentru faza a doua

“S.C. Eolica Dobrogea S.R.L. isi exprima speranta ca intelegerea si calmul vor fi reinstaurate la Cogealac si ca tulburari de genul celor mentionate vor ramane o amintire urata. Eolica Dobrogea isi desfasoara activitatea in deplina legalitate, cu respectarea proprietatii private si a principiilor de auto-determinare locala”, scriu reprezentantii Eolica in comunicat.

Eolica a depus recent documentatiile tehnice pentru avizarea fazei a doua de dezvoltare a viitorului parc eolian de 600 MW, precum si pentru incheierea Contractului de Racordare la sistemul energetic cu operatorul de sistem de transport.

Eolica dezvolta centrale energetice eoliene cu o capacitate de 1.500 MW in comunele Corbu, Sacele, Istria, Mihai Viteazu, Cogealac, Mihai Kogalniceanu din judetul Constanta si comunele Baia, Beidaud si Casimcea din judetul Tulcea.

Este vorba despre una dintre cele mai mari proiecte de centrale energetice eoliene de uscat din lume.

marți, 27 iulie 2010

Petrolul romanesc mai traieste doar cativa ani


Rezervele de titei ale Romaniei se vor epuiza in urmatorii 14 ani, daca este mentinuta productia actuala. La nivel mondial, petrolul este suficient pentru inca 45 de ani, potrivit unui raport al companiei petroliere BP privind piata globala de resurse energetice.

Productia accelerata de petrol din ultimele decenii, antrenata de dezvoltarea tehnica, a solicitat din ce in ce mai mult rezervele de hidrocarburi din subsol. Astfel ca specialistii vorbesc tot mai des despre apusul petrolului asa cum il stim, adica o resursa relativ ieftina si accesibila unui mare numar de oameni.

Editia din acest an a raportului BP privind resursele energetice la nivel mondial arata ca rezervele dovedite de petrol ale planetei mai sunt suficiente pentru doar 45 de ani. Nici la capitolul gaze naturale omenirea nu sta prea bine, rezervele urmand sa se epuizeze in 62 de ani.

Romania - din pionier, codas

In tara noastra, era petrolului a inceput in anul 1857, Romania fiind prima tara din lume cu o productie de titei inregistrata oficial in statisticile internationale, iar prima extractie de gaze a avut loc in 1909. Astazi, datele BP arata ca Romania mai are rezerve de petrol care totalizeaza circa 0,5 miliarde de barili, ceea ce inseamna 0,037% din totalul rezervelor mondiale. Aceasta cantitate va fi suficienta doar pentru urmatorii 14 ani.

In ceea ce priveste rezervele de gaze, Romania sta ceva mai bine. Acestea se ridica la circa 630 de miliarde de metri cubi, reprezentand 0,3% din totalul planetei, si ne vor ajunge inca 57 de ani.

Regresul rezervelor inseamna si costuri mai mari de extractie pentru companiile de profil. Pentru acest an, Petrom, compania care exploateaza aproape toate zacamintele petrolifere din Romania si jumatate din cele de gaze, si-a bugetat investitii-record pentru explorare si productie, respectiv 3,4 miliarde de lei. Celalalt mare producator de gaze, Romgaz, are un buget de investitii de 1,2 miliarde de lei.

Autoritatile din Romania sunt insa optimiste. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, declara, intr-un interviu acordat ziarului „Adevarul" saptamana trecuta, ca Romgaz se asteapta la noi descoperiri in acest an in Romania. „Romgaz investeste si va investi destul de mult in explorare si exploatare. Chiar acum avem informatii foarte bune legat de anumite zone pe care le exploram. S-ar putea sa avem anul acesta informatii promitatoare", a aratat ministrul. O alta sansa a Romaniei de majorare a rezervelor de hidrocarburi sunt perimetrele din Marea Neagra, recent concesionate unor companii petroliere.

Bistrita: 195 de familii au cerut finantare prin "Casa Verde"


Un numar de 195 de familii din Bistrita-Nasaud au depus cereri de finantare prin programul "Casa Verde", solicitand suma de 1,2 milioane de lei pentru incalzirea locuintelor cu surse alternative de energie - panouri solare, pompe de caldura sau centrale pe lemne si rumegus, potrivit Mediafax.

Seful Agentiei de Protectie a Mediului (APM) Bistrita-Nasaud, Stefan Muresan, a declarat marti ca din cele 195 de cereri depuse, 174 sunt pentru instalarea de panouri solare, 12 pentru centrale pe lemne, deseuri sau rumegus, patru pentru panouri solare si pompe de caldura, trei pentru panouri solare si centrale, respectiv doua pentru instarea unor pompe de caldura.

"Indiferent de valoarea investitiei, finantarea este de 6.000 de lei pentru panouri solare sau de 8.000 de lei pentru pompe de caldura. Din cate am vazut eu, rasfoind dosarele celor care au depus cereri, oamenii vor sa faca investitii de 12.000-13.000 de lei. Mai mult de jumatate din acesti bani ii vor putea recupera, ca urmare", a spus Muresan.

Potrivit sursei citate, solicitantii sunt din tot judetul si locuiesc la case.

"Avem cereri din Bistrita, din Nasaud, din Beclean, dar si din Prundu Bargaului, de regula din orase, fiindca acolo oamenii sunt mai bine informati", a adaugat el.

Valoarea totala a sumei solicitate este de 1,2 milioane de lei.

APM Bistrita-Nasaud va continua sa preia cereri pentru programul "Casa Verde", intrucat mai are la dispozitie circa 400.000 de lei care i-au fost repartizati din Fondul de Mediu.

"Din calculele noastre, am mai putea accepta inca vreo 60 de cereri. Daca la inceput am fost luati cu asalt, ulterior ritmul de depunere a cererilor a scazut foarte mult. Speram ca vor mai veni oameni interesati fiindca ar fi pacat sa nu folosim toti banii", a spus Muresan.

Sesiunea de depunere a cererilor de finantare se va incheia la consumarea tuturor sumelor alocate judetului Bistrita-Nasaud.

California va avea cel mai mare parc eolian din lume



Compania specializata in energii regenerabile Terra-Gen Power LLC a inaugurat recent locul in care va fi construit cel mai mare parc eolian din lume. Locatia este in centrul Californiei, iar proiectul va genera circa 1.550 megawati de energie eoliana, informeaza Reuters.

Cu sprijinul grupului de investitori ArcLight Capital, Terra-Gen spera ca acest parc eolian, ce va folosi turbine Vestas si General Electric din Danemarca, va furniza electricitate pentru 1,1 milioane de oameni incepand din 2011 si va crea peste 3.000 de locuri de munca.

Proiectul in care Terra-Gen investeste 1,6 miliarde de dolari evidentiaza modul in care energia eoliana castiga teren pe piata energetica si se dovedeste a fi o alternativa viabila la carbune si petrol.

Industria energiei eoliene din SUA a instalat o capacitate record de peste 10.000 de megawati in 2009. Potrivit Asociatiei Americane a Energiei Eoliene, energia vantului acopera aproximativ 2% din productia de electricitate din SUA, mai multa fata de 1,3% cat se inregistra in urma cu un an. In 2009, vantul acoperea aproape jumatate din toata productia de energie regenerabila a statului.

ONG-urile se opun derogarii cerute de Guvern pentru 13 companii poluatoare

ONG-urile de mediu se opun derogarii pe care Guvernul Romaniei a solicitat-o Comisiei Europene pentru a scuti de plata unor penalizari de 21,3 milioane de euro 13 companii care au depasit cantitatea alocata de emisii de gaze cu efect de sera.

In urma cu cateva saptamani, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului si Departamentul pentru Afaceri Europene au prezentat in sedinta de Guvern un memorandum pentru suspendarea sanctiunii, motivand ca este prima data cand se aplica penalizari in Romania si ca acestea ar avea impact economic si social.

Cele 13 companii sunt Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), TMK - Resita, EGGER Romania, Fabrica de Caramizi Vaslui, Prefab Construct, Rafinaria Steaua Romana, Teraplast GP, Donalam, Zaharul Oradea, Ceramus, Forever Pipe, Monsanto Romania si CERAM Material Construct. Din cele 21,3 milioane de euro pe care companiile ar trebui sa le platesca drept penalizari pentru 213.147 de certificate de emisii pe care nu le-au returnat in termenul legal, Oltchim are de platit 14,3 milioane.

„Nu este furnizata o analiza care sa explice cum au ajuns aceste companii sa depaseasca numarul de emisii alocate, intr-o perioada marcata de criza economica. Stim ca exista companii in Romania care detineau certificatele necesare pentru a fi returnate in Registrul National al Emisiilor de gaze cu efect de sera, pe care insa le-au vandut pentru a-si acoperi costuri de operare. Prin urmare este de datoria autoritatilor publice centrale sa analizeze cazul fiecarei companii dintre cele 13. Este absolut necesar sa identificam motivele reale pentru care doua ministere doresc sa pagubeasca bugetul public de fonduri absolut necesare in aceasta perioada”, a declarat Lavinia Andrei, presedinte al Fundatiei TERRA Mileniul III.

Fundatia Terra Mileniul III considera ca aplicarea acestei derogari ar fi discriminatorie pentru companiile care au respectat cantitatea de emisii alocata si afecteaza functionarea pietei carbonului.

Printre cele 13 companii pentru care Guvernul cere derogare se numara Monsanto Romania, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata Organismelor Modificate Genetic. Ramona Duminicioiu, presedintele Centrului de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic considera ca este „absurd ca Guvernul sa se implice in ajutaea unei companii private care incala reglementarile UE”.

„Guvernul merge pana la reprezentarea companiilor in fata UE ca un avocat si nu inteleg de ce, in loc sa se ocupe de problemele reale, le face servicii unor companii poluatoare”, a declarat pentru Green Report Ramona Duminicioiu.

Anual, fiecare companie primeste un numar de certificate corespunzator unei cantitati de emisii de dioxid de carbon pe care o poate emite. Pana pe data de 30 aprilie, companiile sunt obligate sa restituie Registrului National al Emisiilor de Gaze cu efect de sera un numar de certificate egal cu cantitatea totala de emisii provenite de la instalatia respectiva in anul calendaristic anterior. Pentru nerespectarea acestui termen-limita, companiile sunt penalizate si trebuie sa plateasca 100 de euro pentru fiecare tona de dioxi de carbon emisa in atmosfera, bani ce merg catre Fondul de Mediu.

In perioada 2008-2012, aproximativ 300 de instalatii din Romania au dreptul sa emita un total de 379,7 milioane tone de emisii de gaze cu efect de sera, respectiv 75,9 milioane tone anual.

luni, 26 iulie 2010

CEZ se asteapta la profit bogat de pe urma eolienelor din Constanta

CEZ estimeaza ca va finaliza proiectul eolian de la Fantanele si Cogealac la jumatatea anului 2012 si se asteapta ca aceasta investitie sa dubleze profitul EBIDTA inregistrat de grupul ceh in Romania in anul urmator, informeaza Mediafax.

"Ne asteptam ca proiectul sa fie complet operational la jumatatea lui 2012, iar din 2013 sa ne dubleze EBIDTA (profitul inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare - n.r.) inregistrat in Romania", a declarat, luni, Jan Veskrna, CEO al CEZ Romania.

CEZ anticipeaza pentru acest acest an o crestere a veniturilor din Romania de la 1,5 miliarde lei la 1,6 miliarde lei si un avans al EBIDTA de la 252 milioane lei la 390 milioane lei.

Dezvoltarea parcului eolian din judetul Constanta va presupune investitii totale de 1,1 miliarde de euro.

Grupul ceh este prezent in Romania pe segmentul furnizarii, distributiei si productiei de energie.

Investitiile verzi ies din criza

Interesul corporatiilor pentru investitiile in protectia mediului, sanatate si siguranta se afla pe o panta vizibil ascendenta, arata un sondaj realizat in lunile iunie si iulie, in Statele Unite, de reputata publicatie GreenBiz.com. Bugetele alocate investitiilor verzi, dar si numarul locurilor de munca create de acestea au inceput sa creasca semnificativ, sunt cele doua concluzii principale ale sondajului. Studiul bi-anual, dedicat indicatorilor de pe piata ”verde”, a fost realizat in randul a 3.150 de reprezentanti ai companiilor americane, dintre care 43% sunt companii mari, cu venituri anuale de peste un miliard de dolari.

Clientii cer strategie de mediu

Cea mai mare schimbare remarcata fata de penultimul sondaj, realizat la finele anului 2009, este faptul ca strategia corporatista ”verde” a companiilor nu mai are ca principal motor aspectul economic si financiar, ci o tot mai mare cerere venita din partea clientilor. In schimb, pentru companiile mici, ratiunile economice raman principala motivatie de a investi in protectia mediului.

In ciuda crizei, investitiile ”verzi” au intrat pe un trend ascendent puternic. Daca in 2009, doar 63% dintre companiile mari declarau ca vor cheltui pe initiative de mediu, sanatate si siguranta o suma cel putin egala cu cea a anului anterior, procentul de anul acesta a crescut la 84%. Totodata, 70% dintre companiile cu venituri sub un miliard de euro au raportat ca investitiile din 2010 vor ramane la acelasi nivel sau vor creste fata de cele din 2009.

In ce priveste piata locurilor de munca, aceasta incepe sa se dezghete o data cu crearea de noi slujbe dedicate protectiei mediului si sustenabilitatii, in special in cazul companiilor mari. La inceputul anului 2009, 27% din companiile mari raportau blocarea locurilor de munca, iar doar 8% isi anuntau planuri de a dezvolta departamentele de mediu. Astazi se inregistreaza o schimbare majora la acest capitol, doar 11% dintre companii anuntand blocarea angajarilor, in vreme ce 28% au planuri de dezvoltare a departamentelor de mediu.

Cuvant de ordine: eficienta energetica

Reducerea consumului de energie prin aplicarea de masuri de eficienta continua sa fie cea mai importanta initiativa pentru companiile americane, indiferent de marimea acestora, mai arata sondajul GreenBiz.com. Astfel, 34% din companiile mari si 26% din companiile mici vad reducerea consumului de energie ca pe cea mai importanta masura de mediu, care reduce in acelasi timp si costurile.

Companiile mari si firmele mici au insa viziuni diferite cand vine vorba de mentinerea investitiilor vezi in topul prioritatilor corporatiste. In vreme ce doar 18% din companiile mari sunt preocupate de dificultatile de continuare a investitiilor verzi, procentul creste la 30% în cazul companiilor mici. Acest lucru reflecta faptul ca initiativele de mediu au devenit parte integranta a strategiei corporatiste in companiile mari, fara sa mai fie considerate optionale.

Mediul, punct central al inovatiilor

Acelasi sondaj subliniaza faptul ca investitiile in inovatia si dezvoltarea de noi produse verzi continua sa creasca, aceasta fiind de altfel singura zona care nu a inregistrat scaderi in ultimul an si jumatate. Astfel, 85% din companiile mari au raportat anul acesta investitii egale sau mai mari decat cele de anul trecut.

Chestionate in legatura cu existenta unei strategii de inovatie la nivelul managementului, 84% din companiile mari si 82% din companiile mici au raspuns pozitiv. 96% din companiile mici au indicat de altfel ca protectia mediului si produsele verzi reprezinta un aspect cheie in strategia lor de inovatie.

duminică, 25 iulie 2010

UE ne acorda un milion de euro pentru programe de mediu

Uniunea Europeana va acorda Apelor Romane si unei fundatii transilvanene un milion de euro dupa ce a aprobat doua proiecte referitoare la managementul integrat al apei si la protejarea unei zone verzi din zona Sighisoara - Tarnava Mare, potrivit site-ului oficial europa.eu, consultat de Mediafax.

In total, Comisia Europeana ofera 250 de milioane de euro pentru 210 astfel de proiecte, aprobate in cadrul programului amplu LIFE+ (Viata pe plus – n.r.), derulat in perioada 2007 – 2013.

ONU cauta un „plan B” in lipsa unui acord post Kyoto

ONU ia in calcul reducerea numarului de state implicate in negocierile climatice, astfel incat sa se ajunga cat mai rapid la un acord global de reducere a emisiilor de carbon, care sa inlocuiasca protocolul de la Kyoto, scrie The Guardian.

Intr-un document publicat ieri, Conventia Cadru a ONU pentru Schimbari Climatice a subliniat ca este nevoie de un plan de rezerva in cazul in care negocierile nu se concluzioneaza cu un acord post Kyoto, care expira in 2012.

Statele care au ratificat protocolul e la Kyoto au cerut ONU sa incerce sa evite un vid legislativ dupa expirarea actualului protocol. Masurile de urgenta care ar putea fi luate pentru a grabi adoptarea unui nou acord ar fi reducerea numarului de state care sa isi stableasca tinte noi de emisii sau extinderea strategiei actuale pana in 2013 – 2014, arata documentul ONU.

Protocolul de la Kyoto a stabilit tinte de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru 40 de state dezvoltate, in perioada 2008-2012. Conform reglementarilor existente, o noua serie de tinte trebuie stabilite de cel putin 143 de state.

Insa un nou acord parte foarte indepartat si chiar dupa votare, implementarea lui ar necesita ratificarea din partea a peste 100 de state. Procesul de ratificare a protocolului de la Kyoto a durat opt ani.

ONU se afla in cel de-al treilea an de negocieri pentru un nou acord, dupa ce a ratat deadline-ul din decembrie, de la summitul din Copenhaga, cand perspectiva unei noi intelegeri globale a fost amanata pentru summitul din noiembrie, de la Cancun.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Japonia pune taxe pe energia conventionala

Consumatorii japonezi vor plati mai mult la facturile de electricitate odata cu adoptarea unui plan guvernamental care urmareste triplarea capacitatii de energie regenerabila generata in urmatorii zece ani si reducerea emisiilor de dioxid de carbon, informeaza Reuters.

Companiile de utilitati vor fi nevoite sa isi cumpere electricitate din surse regenerabile intr-o anumita cota incepand cu 2012, a declarat ministrul Comertului din Japonia.

Costuile vor fi transferate consumatorilor in cadrul unei scheme folosita deja in Germania si Spania. O schema-pilot pentru comertul energiei solare in Japonia este deja in vigoare din luna noiembrie a anului trecut. Guvernul acorda astfel subventii si scutiri de taxe proprietarilor de locuinte care folosesc panouri solare, precum si dezvoltatorilor de surse de energie regenerabila.

Ministerul estimeaza ca noul plan ar putea creste capacitatea de electricitate verde cu 50.000 de megawati in urmatorii zece ani, triplu fata de nivelul actual.

Noul plan poate ajuta Japonia sa isi atinga tintele de reducere a emisiilor cu 25% pana in 2020 fata de nivelul din 1990 si se incadreaza in strategia de crestere economica, folosind enrgia curata drept motor de crestere si de creare de noi locuri de munca.

Sursele de energie regenerabila insumeaza 6% din consumul de energie din Japonia, jumatate fiind energie hidro. Tokio si-a stabilit o tinta de crestere pana la 10% in urmatorii zece ani.

vineri, 23 iulie 2010

ONU: Lupta cu schimbarile climatice se poate termina in lipsa unui acord post-Kyoto

Mecanismul de Dezvoltare Curata (CDM) prevazut in protocolul de la Kyoto ar putea lua sfarsit din 2013 in cazul in care nu e ajunge la un nou acord global de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, arata un raport ONU.

CDM a prevazut 20,6 miliarde de dolari pentru tranzactionarea cotelor de emisii intre statele sarace si cele bogate in 2009, pentru a ajuta statele dezvoltate sa isi atinga tintele de emisii impuse prin protocolul de la Kyoto.

Pana acum nu s-a ajuns la un acord global care sa inlocuiasca protocolul de la Kyoto, cel mai rasunator esec fiind in cadrul summitului de la Copenhaga, din decembrie. Atunci, aproape 200 de state s-au reunit pentru a discuta conditiile unui nou acord, insa nu au reusit sa cada la intelegere.

Statele semnatare ale protocolului de la Kyoto au cerut ONU sa furnizeze o gama mai larga de optiuni legale pentru a evita un vid politic si legislativ la finalul lui 2012.

“Un vid ar frustra insusi scopul CDM si s-ar opune continuarii lui. Astfel, niciu fel de activitate subordonata CDM nu va putea fi validata sau inregistrata, iar reducerea emisiilor in urma primei perioade de angajamente nu ar putea fi verificata”, a precizat ONU.

ONU: Lupta cu schimbarile climatice se poate termina in lipsa unui acord post-Kyoto

Mecanismul de Dezvoltare Curata (CDM) prevazut in protocolul de la Kyoto ar putea lua sfarsit din 2013 in cazul in care nu e ajunge la un nou acord global de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, arata un raport ONU.

CDM a prevazut 20,6 miliarde de dolari pentru tranzactionarea cotelor de emisii intre statele sarace si cele bogate in 2009, pentru a ajuta statele dezvoltate sa isi atinga tintele de emisii impuse prin protocolul de la Kyoto.

Pana acum nu s-a ajuns la un acord global care sa inlocuiasca protocolul de la Kyoto, cel mai rasunator esec fiind in cadrul summitului de la Copenhaga, din decembrie. Atunci, aproape 200 de state s-au reunit pentru a discuta conditiile unui nou acord, insa nu au reusit sa cada la intelegere.

Statele semnatare ale protocolului de la Kyoto au cerut ONU sa furnizeze o gama mai larga de optiuni legale pentru a evita un vid politic si legislativ la finalul lui 2012.

“Un vid ar frustra insusi scopul CDM si s-ar opune continuarii lui. Astfel, niciu fel de activitate subordonata CDM nu va putea fi validata sau inregistrata, iar reducerea emisiilor in urma primei perioade de angajamente nu ar putea fi verificata”, a precizat ONU.

joi, 22 iulie 2010

Vestas va instala 570 MW de energie eoliana in California

Producatorul danez de turbine eoliene a castigat o comanda record de 190 de turbine pentru un singur sit din California, cu o capacitate de 570 MW, informeaza Reuters.

“Cand va fi gata, va fi cea mai mare ferma eoliana careia i-am furnizat turbine in istoria noastra de 31 de ani, precum si cea mai mare din California” a declarat Martha Wyrsch, presedintele Vestas Americas.

In conformitate cu practicile sale obisnuite, Vestas nu a dezvaluit detaliile financiare ale comenzii, care a venit din partea Alta Wind Holdings, o subsidiara a Terra-Gen Power LLC.

Terra-Gen a declarat anterior ca a incheiat un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru patru proiecte de energie eoliana la centrul sau din California.

Comanda vine dupa un alt contract de proportii castigat de Vestas in aprilie, care a cuprins turbine de 1.500 MW, insa acestea au fost cumparate pentru mai multe parcuri eoliene, nu doar pentru unul singur.

Jumatate dintre turbine vor fi livrate la sfarsitul anului, iar restul in 2011.

luni, 5 iulie 2010

Hong Kong: Taxa a redus consumul de pungi din plastic cu 90%

Locuitorii din Hong Kong si-au redus consumul de pungi din plastic cu 90% la un an dupa introducerea eco-taxei in magazine si supermarketuri, scrie Earth Times.

Locuitorii metropolei din China obisnuiau sa arunce trei pungi din plastic pe zi pana la introducerea taxei de 6 centi americani la mijlocul anului 2009. Taxa a reusit sa modifice comportamentul locuitorilor din Hong Kong, oras recunoscut pentru amprenta mare de carbon.

Un studiu guvernamental realizat in noiembrie arata ca numarul de pungi din plastic aruncate de chinezi a scazut de la trei pe zi la 1,8 pe zi. Rata este inca mai mare decat cea din Australia, unde un om arunca in medie o punga din plastic zilnic, iar in Irlanda cifra este de 0,9

joi, 1 iulie 2010

ABB factory in Finland unveils largest solar power plant in Nordic countries

Thursday, Jul 01, 2010
The largest grid-connected solar power plant in the Nordic countries, built on the roof of an ABB factory, has been powered up during an inauguration ceremony attended by Finland’s Minister of Economic Affairs and dignitaries from academia, industry and business.

The 181 kilowatt (kW) solar power system is on the rooftop of ABB’s low voltage AC drives factory at Pitäjänmäki, in Helsinki, Finland. The electricity it generates is to be used for charging the batteries of the factory’s fork lift trucks, and for cutting energy consumption peaks at the factory.

The solar power plant is the first in Finland to use ABB’s recently introduced string inverters together with a central inverter, both of which are designed and manufactured at the Helsinki factory. The ABB solar inverters are used for converting direct current, generated by solar panels, into high-quality alternating current that can be fed into the power network.

The use of several smaller inverters helps overcome the non-uniform shading across the solar array which is the result of obstructions on the roof and neighboring buildings. As such, ABB string inverters*, rated from 4 to 8 kW, and one 120 kW ABB central inverter** are used in the 1,200 square meter solar module area. All the inverters are connected to the building automation system and can be monitored remotely.

Cutting the peaks
“This system is a good example of the benefits of decentralized electricity production near the place of consumption,” says Antti Suontausta, senior vice president, ABB low voltage AC drives. “Photovoltaic electricity gives added value for users, especially in commercial and industrial buildings where peak consumption can be cut by using electricity generated by a solar power system.”

While Finland is not renowned for its abundance of sunshine, the 181 kW solar power plant is expected to generate about 160,000 kWh per year and will benefit from the region’s long summer days. The electricity generated is equivalent to the annual energy consumption of about 30 residential homes (without electrical heating) and is fed directly to the grid within the factory for powering the battery chargers of the forklift trucks. Any excess electricity is used by other loads within the factory grid.

“Our decision to locate the solar power plant on the roof top of the factory is particularly effective as no additional land is used,” says Jyrki Leppänen, ABB’s market director for solar inverters. “ABB in Finland is globally responsible for the development, production and marketing of solar inverters within the company. With this power plant we get the opportunity to test our inverters with solar modules in cold weather conditions. Furthermore we will be able to test the products compatibility with a building automation system.”

Valuable lessons
The project, which costs approximately 500,000 euros, is partly funded by Finland’s Ministry of Employment and the Economy from its renewable energy system investment fund that invests in future and renewable technologies as part of its strategy to create new technologies and jobs within these sectors.

The system, and the ABB central inverter in particular, is providing ABB with valuable information about the behavior of such plants within Nordic climates which experience cold weather, low sunlight levels and slow night-to-day change over.

The solar modules and a new type of flat roof installation system were supplied by Naps Systems Oy, and its partner Purso Oy which provides the profile system for the module mounting structure.

ABB’s Pitäjänmäki factory is globally responsible for the product development, manufacture, sales and marketing of the solar inverters. It is also home to the world’s leading range of variable speed frequency converters, wind turbine converters and large machines.

*Transformerless, single-phase ABB string inverters feed power collected from solar panels into the grid. They are suitable for small and medium-size photovoltaic systems connected to the public electricity network. The ABB string inverter features a high conversion efficiency, which means more electricity is fed to the grid for higher revenues and a faster return on investment; inbuilt protection, which reduces the need for costly external devices; a compact design that frees-up space for other equipment; and an intuitive and easy-to-read control display that can be mounted within the inverter enclosure or remotely.

**Transformerless, three-phase ABB central inverters feed solar energy into conventional power grids. They are suited for large to medium-sized photovoltaic systems, as well as solar power plants from 100 kW to several megawatts (MW).

City of Sydney adopts plan for more renewable energy projects

The City of Sydney is embarking on a plan to build more renewable energy projects for the city's properties as an alternative to purchasing GreenPower carbon offsets.
A proposal endorsed by council provides for reinvesting $2 million a year spent on GreenPower into renewable energy systems for council buildings and operations.
Sydney’s Lord Mayor, Clover Moore, says the city purchased green power carbon offsets in the past as an interim measure while it was developing low and zero carbon energy programs.
Ms Moore says now the projects are underway, investing this money in renewable energy for the city’s own buildings will accelerate emission reductions and maintain Sydney’s carbon neutral status. She says while GreenPower has served the city well, it can now achieve more through smarter investment in renewable energy generation.
Ms Moore describes the initiative as a “bold move” that complements council’s program to supply Sydney with low carbon energy through localised trigeneration plants. She says over time, this will replace the city’s reliance on coal-fired grid electricity.
Ms Moore says coal-fired power stations are an extremely inefficient and polluting means of providing electricity, with more than two-thirds wasted in generation and transmission.
She says the new strategy is part of council’s work to reduce its emissions by 20% by 2012 through a combination of energy efficiency programs, building energy efficiency retrofits, installing LED lighting and trigeneration.

Poluarea aerului omoara prematur peste 4.000 de londonezi anual

Peste 4.000 de londonezi mor prematur in fiecare an din cauza expunerii de lunga durata la poluarea aerului, scrie Guardian.

Cei care traiesc in centrul orasului respira cel mai poluat aer, arata un raport asupra nivelului de poluare din capitala britanica.

Londra se numara printre orasele europene cu cea mai scazuta calitate a aerului. Rata de mortalitate creste in capitala britanica din cauza concentratiei mari de poluare cu particule fine PM2.5.

Poluarea din aer sub forma unor particule fine provine in special din sursele de combustie, atat domestice cat si industriale, precum si din transport.

Acestea provoaca dereglari respiratorii sau agraveaza bolile aparatului respirator deja existente si cauzeaza afectiuni cardiovasculare.

Zonele din Londra in care se inregistreaza cea mai ridicata concentratie de poluare cu particule fine sunt Marylebone High Street, regiunea City of London, parcul Hyde si King's Cross.

Calitatea scazuta a aerului este considerata una dintre cele mai mari probleme de sanatate publica din Marea Britanie. Potrivit expertilor britanici, in Anglia mor anual peste 50.000 de oameni din aceasta cauza.